Jurnalul.ro Ştiri Politică Cursuri obligatorii, fără testare, și suspendarea carnetului pentru neplata amenzii de circulație pot deveni lege, din neatenție

Cursuri obligatorii, fără testare, și suspendarea carnetului pentru neplata amenzii de circulație pot deveni lege, din neatenție

de Ion Alexandru    |   

Un nou „revital” legislativ marca USR are toate șansele să devină lege, după ce, din neatenție și nepăsare, o prevedere care vrea să modifice legislația rutieră a trecut de Senat, la finalul lunii martie, prin adoptare tacită.

Este vorba despre un proiect care vrea să introducă, în mod obligatoriu, un curs de conducere defensivă și un curs de prim-ajutor pentru candidații care doresc să obțină permisul de conducere sau pentru șoferii care vor să scurteze durata suspendării permisului. De asemenea, proiectul mai prevede că o amendă de circulație neachitată în termen de șase luni duce automat la suspendarea permisului de conducere până la plata acestei amenzi. Consiliul Legislativ demontează integral proiectul, arătând că este inaplicabil, în timp ce Guvernul României a transmis Parlamentului că nu susține astfel de norme care încalcă atât Constituția, cât și principiul nediscriminării.

Isprava descrisă, succint, mai sus îi aparține senatorului USR Cosmin Marian Poteraș și este susținută, prin semnături, de alți 30 de parlamentari de la aceeași formațiune politică. Inițiativa vizează două modificări esențiale la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Prima se referă la introducerea a două cursuri obligatorii în vederea obținerii permisului de conducere sau a restituirii acestuia, ca urmare a reținerii, ca sancțiune complementară. Este vorba, în primul rând, de un curs de conducere defensivă, definit drept „un curs teoretic și practic prin care șoferi sau candidații pentru obținerea permisului învață să conștientizeze și să identifice riscul pe care îl implică circulația pe drumurile publice, se informează cu privire la comportamentul vehiculelor în situații critice și la modul concret de a  acționa în vederea ieșirii din aceste situații, învață să adopte o atitudine defensivă”.

Nu-ți redobândești carnetul, dacă nu faci aceste cursuri

Al doilea curs propus este unul de prim-ajutor în caz de accidente rutiere, definit ca „pregătire specială a șoferilor și a candidaților în dobândirea cunoștințelor privind aplicarea măsurilor de prim-ajutor în cazul accidentelor rutiere”.

Aceste cursuri vor fi obligatorii, dacă legea trece de Parlament, și vor fi introduse în cadrul pregătirii teoretice și practice pe care o realizează persoanele care solicită prezentarea la examenele auto. Este vorba despre cei care dau examen pentru obținerea, pentru prima dată, a carnetului de șofer, pentru cei care doresc să beneficieze de reducerea perioadei de suspendare a carnetului, pentru cei împotriva cărora s-a dispus suspendarea permisului pentru alcool, neacordare de prioritate, depășire neregulamentară sau trecerea pe culoarea roșie a semaforului, dacă aceste abateri s-au soldat cu pagube materiale.

Cine ar trebui să le predea

De asemenea, cursurile trebuie urmate de cei care doresc să obțină un nou permis, după ce cel vechi le-a fost anulat prin hotărâre judecătorească.

În proiectul de lege se prevede că aceste cursuri vor fi integrate fie în pachetul de servicii de instrucție pe care le oferă școlile de șoferi acreditate, fie în pachete de servicii de instruire pe care le vor oferi alte instituții special autorizate.

După șase luni, amenda neplătită te lasă pieton

Cea mai năstrușnică modificare propusă însă în proiectul de lege USR-ist se referă la suspendarea dreptului de a mai conduce vehicule pe drumurile publice în cazul neachitării amenzii de circulație în termen de 180 de zile lucrătoare de la data emiterii procesului-verbal de amendă și până la data achitării integrale și efective a acestei amenzi.

Proiectul vizează că la depășirea acestui termen, Poliția Rutieră îl lasă fără carnet pe șofer sau pe proprietarul mașinii ori vehiculului supus sancțiunii contravenționale.

Consiliul Legislativ: Niciuna dintre aceste măsuri nu poate fi aplicată

Consiliul Legislativ a desființat, în avizul negativ pe care l-a dat acestui proiect de lege, fiecare dintre aceste măsuri. Mai întâi, se arată că reglementarea celor două cursuri nu poate fi adoptată în forma propusă de inițiator, întrucât nu îndeplinește condițiile de claritate, previzibilitate și accesibilitate. „Aceste norme nu conturează cu precizie regulile stabilite în acest domeniu. Nu se prevede dacă respectivele cursuri se organizează în cadrul școlilor de șoferi sau în cadrul altor unități distincte de aceste școli”, se arată în documentul citat.

Mai mult, Consiliul Legislativ constată că din reglementarea propusă rezultă că noțiunile și cunoștințele dobândite prin urmarea acestor cursuri nu sunt supuse unor teste, în vederea obținerii permisului de conducere, ci că respectivele noțiuni și cunoștințe se consideră însușite ca urmare a absolvirii respectivelor cursuri, „fiind suficientă prezentarea unei diplome de absolvire sau a unor imagini audio-video care demonstrează participarea la aceste cursuri”.

În ceea ce privește prevederea suspendării permisului pentru neplata amenzii de circulație, Consiliul Legislativ arată că nici aceasta nu poate fi aplicată, întrucât este în dezacord cu principiile răspunderii contravenționale. „Sancțiunile se aplică o singură dată. Neachitarea amenzii nu poate constitui, la rândul ei, contravenție. În cazul neachitării amenzii, executarea se face conform dispozițiilor legale privind executarea silită a creanțelor fiscale”, mai arată sursa citată.

Guvernul României: Proiectul este discriminatoriu și neconstituțional

Nici Guvernul României nu susține aceste aberații legislative. Executivul arată că respectivele cunoștințe de conducere defensivă și de prim-ajutor se regăsesc deja în programele de școlarizare. Iar introducerea unui nou modul de pregătire conduce la o nouă autorizare a școlilor de șoferi, ceea ce înseamnă îngreunarea întregului proces de pregătire.

Cât privește suspendarea permisului pentru neplata amenzii, Executivul atrage atenția că MAI nu are competența urmăririi achitării amenzilor contravenționale. „Propunerea este de natură a crea premisele unei discriminări între persoane, pe bază de statut social, precum și premisele unor vicii de neconstituționalitate, prin raportare la principiul constituțional al egalității în drepturi”, mai arată Guvernul.

Cu toate aceste observații, proiectul de lege a trecut de Senat, în data de 28 martie 2022, prin depășirea termenului de 45 de zile prevăzut de articolul 75, alineat 2 din Constituție. Pe data de 4 aprilie, legea a ajuns la Camera Deputaților, iar comisiile raportoare au termen să depună raportul până pe data de 5 mai 2022.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri