Jurnalul.ro Ştiri Observator Curtea de Conturi a pus tunurile pe Ministerul Educaţiei

Curtea de Conturi a pus tunurile pe Ministerul Educaţiei

de Adrian Stoica    |   

Abandonul şcolar se menţine ridicat, în ciuda programelor derulate la nivel naţional sau local, este concluzia unui raport al Curţii de Conturi care a vizat gestionarea fondurilor alocate programelor sociale pentru educaţie, concepute şi finanţate pentru susţinerea activităţii şcolare a elevilor din medii defavorizate. Toate aceste programe sunt derulate de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, iar perioada verificată a fost 2013-2015.

 

Ţinta misiunii de audit al performanţei a constituit-o evaluarea modului în care României poate atinge obiectivul de reducere a ratei de părăsire timpurie a şcolii, care conform Strategiei Europa 2020 este de 11,3%.  În analiza inspectorilor Curţii de Conturi au intrat opt programe derulate de Ministerul Educaţiei şi la toate au fost identificate deficienţe. Redăm câteva din concluziile misiunii de audit:

 

Bani de liceu

-Nu au fost urmărite şi monitorizate absenţele nemotivate, înregistrate de beneficiarii sprijinului financiar, condiţie de bază impusă de prevederile legale pentru menţinerea în plată a acestui drept;

-Funcţionare necorespunzătoare a controlului intern, şi lipsa unor proceduri scrise, cu privire la acordarea sprijinului financiar; 

 

Rechizite şcolare

-Achiziţionarea rechizitelor şcolare cu mult peste nivelul necesităţilor reale ale beneficiarilor;

-Gestionarea necorespunzătoare a stocurilor de rechizite;

 

A doua şansă

-Nu există o structură care să aibă în responsabilitate monitorizarea programul;

 

Laptele şi cornul-Fructe proaspete în şcoli

Evaluarea şi selectarea produselor s-a efectuat doar în baza unui singur criteriu de atribuire respectiv preţul cel mai scăzut, existând riscul furnizării unor produse slab calitativ;

-Nu au fost întreprinse toate demersurile pentru instruirea periodică a personalului în vederea însuşirii noţiunilor fundamentale de igienă;

 

Transportul elevilor

-Diferenţe semnificative (chiar 400%) între tarifele practicate pe distanţe similare;

-Pe rutele de transport pe care nu a existat concurenţă, tarifele pentru abonamentele lunare ale elevilor au înregistrat valori maxime;

 

Bursa profesională

-Resursele umane, financiare sau de altă natură nu au fost folosite  eficient;

-Monitorizarea/controlul utilizării fondurilor alocate a fost deficitară

 

Cumpărarea unui calculator

-Personalul desemnat cu atribuţii în derularea programului nu este suficient pregătit;

-Resursele financiare nu au fost folosite eficient;

 

Şcoală după şcoală

- Nu sunt stabilite clar atribuţiilor care revin entităţilor implicate ;

- Resursele financiare nu au fost folosite eficient;

 

Copiii şi tinerii care provin din medii dezavantajate socio - economic, cei din mediul rural (în special băieţii din grupa 11 - 14 ani), cei de etnie romă şi cei care au nevoi speciale de educaţie reprezintă categoriile cu cel mai ridicat grad de risc.

 

Chiar dacă învăţământul obligatoriu este gratuit, costurile implicite ale vieţii şcolare se ridică anual la 1.490 lei, notează Curtea de Conturi citând un studiu.

Subiecte în articol: abandon scolar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri