x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget UE a aprobat încărcătorul USB-C pentru toate dispozitivele electronice

UE a aprobat încărcătorul USB-C pentru toate dispozitivele electronice

de Redacția Jurnalul    |    28 Dec 2024   •   19:20
UE a aprobat încărcătorul USB-C pentru toate dispozitivele electronice

USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, a anunțat Comisia Europeană, pe Facebook.

„Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C este oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor electronice în UE”, a scris, de asemenea, CE, pe rețeaua de socializare menționată anterior.

Decizia a fost luată pentru ca toate telefoanele, tabletele sau camerele noi să aibă un singur încărcător, astfel încât tehnologia să se armonizeze. Un alt motiv, poate și mai important, este reducerea deșeurilor electronice, o problemă tot mai mare pentru planetă.

Nu în ultimul rând, încărcarea dispozitivelor va deveni mult mai la îndemână, de vreme ce va fi nevoie de un singur cablu USB-C care va acoperi toată gama. Vorbim, în acest caz, despre cele de ultimă generație.

×
Subiecte în articol: usb-c ue