Pe locul al doilea se situează Dacia Sandero, urmată de Renault Clio. Clasamentul reflectă interesul tot mai mare al cumpărătorilor pentru automobilele electrice și pentru segmentul crossover, două caracteristici reunite de Tesla Model Y.
Un aspect remarcabil este absența mărcilor auto produse în China din top 20 al celor mai înmatriculate modele din Europa, în pofida expansiunii acestora pe piața europeană.
Dacia, lider de piață în România
În România, Dacia își menține poziția de lider al pieței, cu aproape 3.000 de autoturisme înmatriculate în luna iunie 2026. Pe următoarele locuri se află Toyota și Skoda, la o distanță considerabilă. Tesla Model 3 a urcat până pe locul al șaptelea, evoluție susținută în principal de achizițiile realizate de companiile de ride-sharing și de flotele corporate.
Citiți și Piața auto din România, în cădere liberă: Dacia acuză criza politică și blocajul Rabla
Scădere puternică a producției
Datele dintr-o singură lună nu reflectă însă întreaga situație a industriei auto. În primul semestru al anului, producția de automobile din România a scăzut cu aproape 13%, potrivit datelor din industrie, iar uzinele Dacia și Ford au fabricat semnificativ mai puține vehicule față de aceeași perioadă a anului trecut. Pentru Dacia, acesta este cel mai slab prim semestru din ultimii cinci ani.
Specialiștii explică această evoluție prin intensificarea concurenței din partea producătorilor chinezi și prin reducerea puterii de cumpărare a consumatorilor. Dacă tendința se va menține, efectele s-ar putea resimți în economie, prin diminuarea contribuției sectorului auto la PIB, reducerea investițiilor și presiuni asupra pieței muncii, potrivit observatornews.ro.