Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că va avea o discuţie "sinceră" cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, în care va reitera ceea ce a spus săptămâna trecută, adăugând că nu s-a dat niciun act normativ "care să lezeze în vreun fel bunul mers al Justiţiei".
"Nu am discutat încă cu Frans Timmermans, am fost plecată din ţară, am fost în Slovacia, în vizită oficială, dar voi avea o discuţie cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, o discuţie sinceră, în care reiterez ceea ce am spus la începutul şedinţei de Guvern (de săptămâna trecută - n.r.). Nu înţeleg de ce această abordare. Aţi văzut, nu s-a dat niciun act normativ care să lezeze în vreun fel bunul mers al Justiţiei, iar, în acelaşi timp, am avut discuţii cu Frans Timmermans despre anumite acte normative care consider că trebuie date în România, mă refer la completul de cinci, pentru că fiecare are dreptul la un proces corect. Voi avea această discuţie cu domnul Timmermans şi voi avea o discuţie şi cu ceilalţi care ne cer nouă să nu intervenim în Justiţie şi Guvernul României nu a intervenit sub nicio formă, dar, în acelaşi timp, pe de altă parte, ne cer să intervenim pentru anumite aspecte în Justiţie. Domnul Tajani, da. Deci, efectiv nu mai înţelegem nimic, să intervenim sau să nu intervenim în Justiţie", a spus Dăncilă, după ce a vizitat lucrările la podul suspendat peste Dunăre din zona Jijila.
Ea a adăugat că Guvernul nu trebuie să intervină în Justiţie şi că Justiţia trebuie făcută de către judecători.
"Dacă noi nu intervenim, nici ceilalţi nu trebuie să facă acest lucru. Cred că au fost declaraţii politice, se apropie o campanie electorală şi cred că punctul de vedere a fost mai mult politic decât cel pliat pe realitate", a afirmat Viorica Dăncilă.
Prim-ministrul a susţinut că nu a văzut ordonanţa cu privire la completurile de cinci de la ICCJ şi nu a discutat cu ministrul Justiţiei despre acest lucru.
"O să am o discuţie cu Tudorel Toader. Sunt de acord că trebuie să armonizăm toate directivele europene, sunt obligatorii, avem şi avertisment de infringement pe unele dintre ele, că trebuie să transpunem toate deciziile Curţii Constituţionale. Cred că acestea sunt lucruri de normalitate, dar cred că vorbim prea mult despre Justiţie", a afirmat prim-ministrul.
Miercurea trecută, Comisia Europeană a avertizat România să revină pe calea unui proces de reformă în justiţie corect şi să se abţină de la orice măsuri care ar însemna regres în privinţa statului de drept.
"România trebuie să revină urgent la un proces de reformă corect, asta înseamnă paşi înainte, nu înapoi, şi înseamnă şi să se abţină de la orice măsuri care ar putea să ducă la un regres al tuturor lucrurilor care s-au realizat în ultimii ani'', a declarat prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după reuniunea săptămânală a Colegiului Comisarilor.
Potrivit Reuters, tot miercurea trecută, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, s-a declarat preocupat de situaţia apărută în cazul fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi, care este candidata preferată de legislativul comunitar pentru noul rol de procuror-şef european.
"Vreau să exprim toată preocuparea Parlamentului European pentru situaţia care a apărut", a afirmat Tajani în cadrul miniplenarei de la Bruxelles a Parlamentului European, după ce Laura Codruţa Kovesi a fost plasată, pe 29 martie, sub control judiciar de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. "Doamna Kovesi rămâne candidata noastră şi continuă să se bucure de respectul şi sprijinul nostru", a spus el, adăugând că va scrie Guvernului de la Bucureşti pe această temă.
AGERPRES