Jurnalul.ro Cultură Teatru Dansatorii reprezentanți ai TNRS, la repetițiile pentru premiera spectacolului final al People Power Partnership

Dansatorii reprezentanți ai TNRS, la repetițiile pentru premiera spectacolului final al People Power Partnership

de Magdalena Popa Buluc    |   

Proiectul People Power Partnership (PPP), în cadrul căruia Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) este partener, a implicat, în perioada 03 – 23 iulie 2022, cei opt dansatori din România în cadrul repetițiilor pentru spectacolul de mari dimensiuni ce va fi prezentat în turneu european în anii 2023 și 2024.

Plecați din țară exact în ziua în care cortina urma să se lase peste cea de-a 29-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, primii dansatori din orașele partenere ale proiectului european de teatru și dans urban PPP au ajuns la Freiburg, acolo unde s-au aflat în plină acțiune, în centrul de producție teatrală al companiei germane Aktionstheater PAN.OPTIKUM. Pe parcursul a zece săptămâni, între 3 iulie și 9 septembrie (când va avea loc premiera spectacolului), 96 de tineri dansatori din Lituania, Letonia, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Croația, Italia, Spania, Portugalia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Anglia și România vor ajunge la Lokhalle în mai multe serii. Aici vor dezvolta o producție de mari dimensiuni, împreună cu alți opt dansatori din echipa liderului de proiect, sub atenta coordonare a echipei de creație. Repetițiile au avut și vor avea loc zilnic, în aer liber, în fața vechii hale de reparații a căii ferate din localitate.

Rezultatul acestei strânse și intense colaborări dintre cei 14 parteneri europeni, atât de diferiți, dar atât de dornici de a lucra împreună, va fi prezentat pentru prima dată în Platz der Synagoge (piața centrală din centrul orașului Freiburg), acolo unde publicul (care va fi format din localnici, dar și din turiști străini, proveniți în special din cantoanele elvețiene, regiunea Alsacia și zona Munților Pădurea Neagră) va beneficia de acces liber. Noua producție va ajunge apoi în Lituania, urmând să parcurgă ulterior un traseu european pe durata a doi ani (2023-2024). Spectacolul aflat în turneu va putea fi văzut în cel puțin alte 12 orașe (printre care și trei capitale europene: Riga, Vilnius și Lisabona), din Suedia până în Portugalia, din România până în Anglia, dar și în statele baltice participante la proiect.

Cei 8 dansatori români (care au făcut parte din prima serie, alături de colegii lor din Praga, Venaria și Vilnius) s-au întors în țară duminică, 24 iulie, după 3 săptămâni de antrenamente și repetiții deosebit de solicitante, dar extrem de mulțumiți de rezultatele muncii lor și foarte încântați de această minunată experiență, care i-a adus pentru prima dată într-o formulă de lucru atât de numeroasă.

După o pauză binemeritată, în luna septembrie se vor întoarce din nou la Freiburg, pentru repetițiile finale, dar de data aceasta în contextul în care costumele, decorul, ambianța sonoră, luminile și ultimele detalii tehnice vor fi deja finalizate.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri