Majoritatea românilor ajung să aibă pensii mici și să trăiască prost din cauza faptului că nu sunt obișnuți să pună bani deoparte pe parcursul vieții profesionale active. La aceasta se adaugă și creșterea speranței de viață, care a ajuns la o medie de 75,3 ani, precum și perioada mare de încasare a pensiei, după cum arată analistul Radu Crăciun.
"O modelare a profesorului Ghetau pe un tabel dinamic, care utilizează statistici ajustate provenind din alte țări, sugerează că cei care se pensionează în 2020 vor trăi în medie 19,3 ani dacă sunt bărbați și 24,8 ani dacă sunt femei (...) Din perspectiva economiilor necesare pentru un trai decent la pensionare o butadă spune: La pensionare aveți două riscuri majore: să trăiți prea puțin sau să trăiți prea mult", a scris acesta pe blogul personal.