Jurnalul.ro Ştiri Observator De ce trag polițiștii la nimereală

De ce trag polițiștii la nimereală

de Diana Scarlat    |   

Atacurile asupra polițiștilor au devenit întâmplări cotidiene pe care autoritățile nu sunt în stare să le contracareze. Situația pare absurdă, din moment ce agenții au dreptul să folosească armamentul din dotare pentru a se apăra și a proteja cetățenii aflați în pericol. Una dintre explicațiile faptului că polițiștii nu-și folosesc pistoalele este că pregătirea lor în folosirea armelor de fosc este aproape inexistentă. Iar  atunci când îndrăznesc să tragă, polițiștii pot oricând să-și ucidă din greșeală agresorii, așa cum s-a întâmplat vineri seara, la Sângeroz Băi. Ministerul Afacerilor Interne nu le asigură angajaților programul de pregătire necesar pentru meseria lor, nici măcar acum, când valul de atacuri asupra forțelor de ordine a devenit alarmant, iar soluțiile nu sunt în schimbarea statutului polițistului, ci în finanțarea sistemului.

 

Ministerul Afacerilor Interne nu pune la dispoziția polițiștilor nici săli pentru antrenament, nici poligoane de tragere. Folosirea armamentului din dotare se face la întâmplare, iar polițiștii care vor să se pregătească pe cont propriu își plătesc singuri ședințele în poligon, fără a exista posibilitatea ca MAI să le deconteze aceste cheltuieli. Chiar și această pregătire o pot face polițiștii din orașele mari, pentru că ceilalți ar trebui să se deplaseze zeci de kilometri până la cel mai apropiat poligon. „Nu mai avem locuri în care să se ducă polițiștii la trageri. O dată pe an ajung cei mai mulți în poligon. Eu făceam trageri cel puțin o dată pe lună, acum 20 de ani. Acum se trage o dată, cel mult de două ori pe an, cu Carpați 74, care e bun dacă tragi de la o distanță de până la 5 metri, dar e problematic la 25 de metri”, a explicat, pentru Jurnalul, Dumitru Coarnă, liderul sindical al polițiștilor (SNPPC).

 

Unul pe tură și slab pregătiți

Circa 85% din suprafața României se află în mediul rural, acolo unde sunt, în cele mai multe cazuri, trei polițiști într-o comună de șapte-opt sate. Aceștia muncesc în schimburi, câte unul pe tura de opt ore. Mai mult, majoritatea polițiștilor încadrați recent în posturile din mediul rural ca ajutor de șef de post și din orașele mici sunt tineri fără experiență și fără pregătire în folosirea armamentului din dotare. Valul de agresiuni împotriva forțelor de ordine va duce la înmulțirea numărului de victime în rândul celor care-i atacă, așa cum s-a întâmplat vineri, la  Sângeorz Băi, sau în luna octombrie, într-o pădure din județul Mureș, când polițistul atacat a vrut să tragă la picioare, dar a împușcat un hoț de lemne în cap. „În mediul rural nu au unde să se ducă la trageri. Se pregătesc în școală, apoi unde au posibilitatea, dacă se întâmplă ca Poliția să închirieze o sală, o dată sau de două ori pe an. Fiecare județ ar trebui să aibă poligon de trageri, dar nu au  toate județele”, mai explică Dumitru Coarnă.

 

Condamnați pentru îmbunătățirea condițiilor

Poliția nu plătește nici pentru sediile în care își desfășoară activitatea angajații MAI, iar cei care încearcă să le asigure dotările necesare colegilor, prin alte mijloace, sfârșesc în instanțele de judecată, condamnați pentru abuz în serviciu și trafic de influență. Așa au pățit doi polițiști din județul Iași, în primăvara acestui an, după ce au renovat sediul poliției de la Grajduri cu ajutorul unor contravenienți. Alți polițiști sunt târâți prin instanțele de judecată cinci-șase ani, pentru folosirea armamentului din dotare, timp în care își pierd și toate sporurile salariale, adică peste 60% din venitul lunar, pentru că nu mai au dreptul decât la posturi de ofițeri de serviciu. Premierul Mihai Tudose a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, că se vor rezolova toate aceste probleme, chiar în aceste zile, însă nu de aceeași părere sunt și polițiștii. „Nu se va discută statutul polițistului, care înseamnă legea 360 din 2002. Ministrul de Interne minte, iar premierul e probabil dezinformat. Se va discuta legea 61/1991 (a ordinii publice n.n.), legea 218/2002 (a organizarea și funcționarea Poliției Române), în niciun caz legea 360. E altă încercare de manipulare a opiniei publice”, mai spune liderul sindical. Polițiștii susțin că nici de această dată nu se va rezolva nimic în discuțiile din Guvern, ca și data trecută când ministrul Carmen Dan a declarat că polițiștii nu vor mai patrula singuri. „Nu au de unde să aducă 25.000 de polițiști, peste noapte. Situația nu se va schimba, cum nu s-a schimbat nici după ce a fost omorât colegul de la Transporturi, în gara Burdijeni, astă vară”, spune un polițist operativ.

 

Legea prevede că polițistul poate să tragă, dacă i s-a pus în pericol viața sau integritatea corporală. În cazul de săptâmâna trecută, de la Sângeorz Băi, se consideră că polițistul nu mai avea posibilitatea să tragă la picioare. Sunt situații în care polițiștii pot folosi armamentul și fără somație.  

 

Acolo unde se pot folosi poligoanele Armatei sunt cazuri fericite, pentru că se folosesc gratuit, dar în cele mai multe județe nu se pot folosi și trebuie să se închirieze din mediul privat, iar Poliția nu plătește. Dumitru Coarnă, lider SNPPC

 

Polițiștii vor folosi armamentul din dotare mai des, dar fără antrenament prealabil, dacă valul de agresiuni asupra lor va continua. Legea le permite să se apere atunci când sunt atacați, iar astfel e posibil să fie împușcați mortal din ce în ce mai mulți agresori.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri