Jurnalul.ro Ştiri Social Deficit de asistente medicale de 50%, până în 2030

Deficit de asistente medicale de 50%, până în 2030

de Monica Cosac    |   

Domeniul asistenței medicale va înregistra un deficit de forţă de muncă de 50% până în 2030, potrivit statisticilor citate de Federația Sanitas România. Estimările specialiștilor sunt îngrijorătoare, având în vedere că, în prezent, țara noastră se regăsește printre statele cu cel mai mic număr de asistenți medicali și moașe din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate, ieri, de Eurostat, cu ocazia Zilei Internaționale a Asistentului Medical.

 

Aproximativ 4,5 milioane de asistenţi medicali şi moaşe lucrau, anul trecut, în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, fiind luaţi în considerare atât profesioniştii, cât şi lucrătorii auxiliari, potrivit Oficiului European de Statistică (Eurostat). Din totalul locurilor de muncă din UE, procentajul de asistenţi medicali şi moaşe era de 2,2%, în 2019 însă, acesta diferă mult de la un stat la altul. Astfel, în rândul statelor membre, cel mai ridicat procentaj de asistenţi medicali şi moaşe se înregistra, anul trecut, în Germania (3,4%), Finlanda (3%), Belgia (2,9%) şi Irlanda (2,8%), iar cel mai redus nivel era în Bulgaria (1,1%), Letonia şi Luxemburg (ambele cu 1,2%). România se află, de asemenea, printre statele cu un număr mic de asistenţi medicali şi moaşe, de numai 1,5% din totalul locurilor de muncă.

 

Cu garda jos,în fața unor noi epidemii

Federația Sanitas România avertizează că domeniul asistenței medicale din țara noastră va înregistra un deficit de forţă de muncă de 50%, până în 2030, situație îngrijorătoare în cazul apariției unor noi epidemii. Potrivit Sanitas, guvernanții trebuie să investească într-o accelerare masivă a educației în asistență medicală, crearea de locuri de muncă pentru asistență medicală și leadership. Fără asistenți medicali, moașe și alți lucrători din domeniul sănătății, țările nu pot câștiga bătălia împotriva epidemiilor, mai spun sindicaliștii.

 

Peste 2.400 de salariați din sănătate, infectați COVID-19

Și Federația „Solidaritatea Sanitară” atrage atenția că, în ultimele luni, 2.469 de salariați din Sănătate au fost confirmați cu infecție cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), iar 14 dintre aceștia și-au și pierdut viața din această cauză. Sindicaliștii subliniază că majoritatea acestor decese puteau fi evitate și reproșează guvernanților că nu au luat măsuri pentru protejarea personalului medical.

„Cel puțin 90% dintre aceste decese fac parte din categoria celor evitabile. Era suficient ca ministrul Sănătății să aplice procedura de protecție a salariaților cu gard mare de risc (vârstă și comorbidități), așa cum a fost propusă de Federația «Solidaritatea Sanitară». Din păcate, nu a dorit s-o facă, consecințele fiind vizibile”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Federației.

 

Alături de medici și alți angajaţi din sistemul de sănătate, asistenţii medicali sunt în prima linie în lupta pentru salvarea vieţilor celor afectaţi de pandemia de coronavirus, iar anul 2020 a fost desemnat de Organizația Mondială a Sănătății ca Anul Asistentului Medical şi al Moaşei.

 

Peste 23.000 de asistenți, în Capitală

Un număr de 23.287 de asistenți medicali sunt avizați la zi la Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali București, se arată într-un comunicat al organizației profesionale. Potrivit organizației, o creștere semnificativă a numărului acestora se impune nu numai în București sau în România, ci la nivel mondial.

 

Subiecte în articol: deficit asistente medicale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri