Nu mai vorbim de deflaţie, pentru că ne confruntăm deja cu inflaţia. Băncile centrale au reuşit să o combată pe prima, chit că ea corespundea unui proces de eficientizare.
Dar haideţi să mai vedem o dată, în plină inflaţie, ce făcea deflaţia. Materiile prime, forţa de muncă şi activele se ieftinesc pentru a se putea întâlni din nou cererea şi oferta. Şi astfel se încearcă să se reia businessul de la un alt nivel, indicat de piață. Deflaţia poate fi văzută ca o încercare a companiilor de a redeveni performante.
Dar numai că băncile centrale, la presiunea politicienilor, întrerup procesul şi după ce că duc dobânzile în teritoriu negativ mai pun şi lichiditate pe pieţe, ceea ce poartă numele de relaxare cantitativă (quantitative easing - QE). De ce fac asta? Fiindcă deflaţia afectează nivelul activelor pe care le-au luat băncile ca garanţie la creditele acordate. Chiar dacă astfel - reiterez - statele opresc procesul de corecţia naturală antreprenorială.
Şi nu doar că se blochează ajustarea managerială, dar în paralel se îngreunează povara taxelor. E ca la români, care se bat cu evaziunea aplicând principiul: „Dacă de la săraci nu luăm, atunci de la cine?!”.
Ca urmare a acestui mod de abordare s-au produs lucruri ciudate. În urmă cu un deceniu, când băncile centrale micşorau dobânzile de politică monetară, bursele creşteau. Cu alte cuvinte, investitorii se regrupau dinspre plasamentele monetare a căror rentabilitate scădea odată cu reducerea dobânzilor, spre activele pieţei de capital, mai riscante, dar cu randamente mai bune. Acum, din păcate, bursele n-au reacţionat pe măsura scăderii dobânzilor şi a inundării pieţelor cu bani. De ce? Pentru că mediul economic a fost perceput ca inadecvat pentru investiţii din cauza taxării. E greu ca manager să faci o afacere din care să ieşi în câştig la nivelurile actuale de impozitare și să atribui dividende acționarilor. Dar în loc ca politicienii să accepte că ei şi povara lor fiscală provoacă problemele, statele întrerup procesul natural de corecţie iniţiat de antreprenorii privaţi văzut în deflaţie, şi produc cu bani în exces inflaţie, care nu-i altceva decât preţul lipsei de performanţă.
În fine, ca urmare a surplusului de lichiditate până la urmă s-au cumpărat ceva active. S-a achiziţionat cam orice acţiune părea ieftină, fără să apară întrebarea dacă nu cumva compania respectivă e falită. Haideţi să vedem dacă la ceea ce se întâmplă în momentul de faţă nu se va adăuga cumva şi o corecţie bursieră. Urmează vremuri interesante, după cum sună proverbul chinezesc.