Jurnalul.ro Special Deputații fac coadă la scara avioanelor. Deplasările în interes național se țin lanț

Deputații fac coadă la scara avioanelor. Deplasările în interes național se țin lanț

de Adrian Stoica    |   

Deputații au fost foarte ocupați în luna septembrie. După câteva luni în care au fost oficial în vacanță, s-au întors în septembrie la muncă, dar cu chef de plimbare.

Ei au cheltuit pe deplasări externe în numai o lună circa 240.000 de lei (aproximativ 50.000 de euro), o sumă foarte mare, dacă o raportăm la beneficiile aduse României. Franța, Germania și Regatul Unit au fost destinațiile predilecte ale aleșilor, dar cei mai norocoși  au prins deplasări mai exotice, precum Vietnam sau Arabia Saudită. Problemele tineretului, lupta împotriva discriminării, știința și tehnologia, grija pentru patrimoniul mondial, problemele legate de intelligence şi securitate, toate au fost motive foarte bune pentru un voiaj de câteva zile peste hotare.

Din informările făcute Camerei Deputaților în urma vizitelor de lucru, deputații au aflat lucruri foarte importante atât pentru România, cât și pentru ei, personal, ajutându-i să-și lărgească orizonturile politice. De exemplu, așa am aflat și noi de la deputatul Sorin Dan Moldovan că „îmbunătățirea angajamentului Germaniei în regiune Indo Pacific și identificarea unor abordări inovatoare în relație cu țările de pe continentul african se află în centrul politicii externe” a acestei țări. Informația capătă o conotație aparte pentru România, făcându-ne să înțelegem la adevărata ei dimensiune importanța vizitei pe care președintele nostru, Klaus Iohannis, o face în aceste zile în trei țări africane, alături de soția sa. Deplasarea în Germania a mai inclus o vizită la compania Thysenn Krupp Marine System, unde s-a vorbit despre securitatea maritimă și „necesitatea unei conștientizări mai mari a importanței domeniului subacvatic în asigurarea securității”. Mesajul companiei germane a venit cam târziu pentru noi, având în vedere că România tocmai ce a luat decizia de a renunța la achiziționarea de submarine și corvete. 

 

Semnal de alarmă tras tocmai din Vietnam

 

Rolul parlamentelor și al parlamentarilor tineri în promovarea respectului pentru diversitatea culturală într-o perioadă de tranziție tehnologică și globalizare au fost subiectele aflate în centrul discuțiilor în cadrul celei de-a noua ediții a Conferinței Mondiale a Tinerilor Parlamentari, care a avut ca temă centrală „Rolul Tinerilor în accelerarea realizării Obiectivelor Dezvoltării Durabile prin transformare și inovare”. Delegația parlamentară română, formată din deputații Ana-Maria Cătăuță și Florin Mircea, a avut astfel ocazia să îmbine utilul cu plăcutul timp de aproape 7 zile, la Hanoi. Ana-Maria Cătăuță a susținut chiar și un discurs în cadrul congresului, ocazie cu care a rostit câteva fraze memorabile. „(…) atunci când sunt eficient folosite, atât noile tehnologii, cât și rețelele sociale pot ajuta la încurajarea curiozității tinerilor față de cultură și diversitatea culturală. Mai mult, ca legislatori, avem responsabilitatea de a crea politici publice care să sprijine tinerii, astfel încât aceștia să fie nu numai pregătiți pentru provocările viitorului, ci și pregătiți să facă această tranziție digitală”, a spus Ana-Maria Cătăuță. Ar fi fost interesat ca discursul parlamentarei române să fie însoțit și de câteva exemple legate de politicile publice pe care le promovează Guvernul și Parlamentul României în acest sens, pentru că noi știm că nu există astfel de preocupări. Revenind la interesele globale ale tinerei generații, cei doi parlamentari români au susținut în cadrul congresului lansarea unui semnal de alarmă în legătură cu lipsa de progrese în realizarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile.  

 

O plimbare la Riad de 5 zile

 

Timp de aproape 5 zile doi parlamentari români s-au aflat, în septembrie, în Arabia Saudită, unde au participat la a 45-a sesiune extinsă a Comitetului patrimoniului mondial. Care a fost contribuția lor la această reuniune desfășurată în capitala Riad este deocamdată un mister, pentru că la două luni de la înapoierea din deplasare nu au făcut nicio informare către Camera Deputaților. De la Ministerul Culturii aflăm însă că România a fost prezentă, în calitate de observator la această reuniune. Pe agenda de anul acesta s-au aflat două puncte de interes pentru țara noastră și anume „Starea de conservare a siturilor înscrise în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol”, respectiv a sitului „Peisajul cultural minier Roșia Montană și Starea de conservare a siturilor înscrise în Lista Patrimoniului Mondial - Păduri primare și seculare de fagi din Carpați și alte regiuni ale Europei”. Rolul delegației de politicieni a fost unul decorativ, în condițiile în care România a fost reprezentată la această reuniune de o importantă delegație formată din reprezentanți ai Ministerului Culturii și ai Ministerului de Externe, ambasadorul României pe lângă UNESCO, reprezentanți ai Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei și Institutului Național al Patrimoniului.  

 

Peripluri europene cu Simina Tulbure

 

O excursie de 3,5 zile a câștigat și deputata Simina Tulbure la Londra unde a participat la Forumul Parlamentar de Intelligence şi Securitate, cu toate că în activitatea sa nu are nicio legătură cu subiectul, ea activând în Comisia de învățământ. Alături de ea, deplasarea au mai făcut-o încă doi deputați. Informarea transmisă Camerei Deputaților de Simina Tulbure a fost lacunară. Ea s-a rezumat la a înșira temele abordate și a încheiat spunând că forumul a fost un bun prilej pentru consolidarea relațiilor bilaterale între România și țările care au fost reprezentate. După plimbarea de la Londra, deputata s-a retras pentru opt zile în Germania și Franța, pentru a lua pulsul comunităților românești de acolo, ea fiind aleasă în circumscripția 43 din diaspora. Informarea despre activitatea sa laborioasă din diaspora încă nu a fost publicată pe site-ul Camerei Deputaților.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri