Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Deschiderea oficială a Salonului Național de Artă Contemporană 2023

Deschiderea oficială a Salonului Național de Artă Contemporană 2023

de Magdalena Popa Buluc    |   

Aflat la a 5-a ediție, Salonul Național de Artă Contemporană, care se desfășoară în mai multe galerii bucureștene în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie, sub egida Ministerului Culturii, este un eveniment de anvergură ce reunește artiști din toate filialele Uniunii Artiștilor Plastici din România, fiind o oglindă a artei vizuale românești actuale, manifestată în tehnici și expresii diverse.

Deschiderea oficială va avea loc la Combinatul Fondului Plastic, un nucleu reprezentativ al Salonului Național de Artă Contemporană, în data de 31 octombrie, ora 18, la Galeria S.E.N.A.T., în prezența oficialităților din domeniul culturii, a reprezentanților Uniunii Artiștilor Plastici din România, a artiștilor și curatorilor expozițiilor, precum și a partenerilor și sponsorilor care s-au alăturat acestui demers de promovare și susținere a artei contemporane.

 

Galeriile în care se desfășoară Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC 2023) sunt: Simeza, Centrul Artelor Vizuale, Orizont, Galeriile de Artă ale Academiei Române, Design 15, cât și sălile Muzeului Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, Muzeului Național al Literaturii Române, Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” și galeriile din cadrul Combinatului Fondului Plastic: S.E.N.A.T., UNAgaleria, IOMO, The Institute, Art Safe.

 

Echipa de curatori a fost formată din artiști și critici de artă: Ion Anghel, Mihai Băncilă, Luiza Barcan, Anca Boeriu, Corina Duma, Elena Bobi Dumitrescu, Ruxandra Dreptu, Dorina Horătău, Mădălina Mirea, Ana Negoiță, Maria Pașc, Diana Roman, Alexandra Runcan, Ileana Ștefănescu.

 

Curator general: Ruxandra Dreptu

Coordonator proiect: Petru Lucaci

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri