Jurnalul.ro Cultură Carte Despre relaţii

Despre relaţii

de Maria Coman    |   

În ciuda faptului că trăim, poate, cele mai bune vremuri ale umanităţii, relaţiile dintre noi sunt din ce în ce mai complicate. Au fost întotdeauna greu de gestionat, s-au scris probabil milioane de pagini despre ele, aşa că astăzi vă propun câteva apariţii noi în care să căutaţi modul în care relaţionează oamenii mai degrabă decât restul contextelor. Se petrec în diverse epoci istorice, dar tocmai aşa ne dăm seama cum au evoluat. 

Cea mai norocoasă fată 

În adolescenţa petrecută la prestigioasa Bradley School, Ani FaNelli a suferit o umilinţă publică îngrozitoare, care a făcut-o să vrea cu disperare să se reinventeze. Acum are o slujbă de invidiat la o revistă glossy, o garderobă luxoasă și un logodnic arătos. E la un pas de a trăi viaţa perfectă, un vis pentru care a muncit din greu. Dar Ani are un secret. Ceva îngropat în trecutul ei, ceva intim și dureros care încă o bântuie și ameninţă să arunce totul în aer. Dacă Ani alege să vorbească, va distruge oare tot ce a realizat sau se va elibera în cele din urmă? Cartea a fost ecranizată şi este acum pe Netflix. 

Toate fetele rele 

Cu misterul stăruitor din The Roanoke Girls, atmosfera din Acolo unde cântă racii și întunecimea din Obiecte ascuțite, Toate fetele rele este un thriller captivant, de o intensitate emoțională copleșitoare, scris de un talent excepțional. Toată lumea o iubește pe Summer Ryan. Elevă-model și geniu muzical, ea e o rază de lumină în orășelul Grace din Alabama — mai ales în comparație cu sora ei, Raine. Dar într-o bună zi, Summer dispare de-acasă și toată comunitatea își aduce aminte de alte cinci fete dispărute cu ani în urmă. Raine pornește în căutarea surorii ei, ajutată de un aliat improbabil, dar cu cât se apropie mai mult de adevăr, cu atât situația devine mai periculoasă. Și se pare că Summer este mai mult decât pare la prima vedere…

Lupanarul 

Amara era odată o fiică mult iubită, până când moartea tatălui ei a aruncat întreaga familie în sărăcie. Acum e sclavă la Sălașul Lupului, rău-famatul lupanar din orașul roman antic Pompeii, condus de un bărbat pe care îl disprețuiește. Perspicace, isteață și inventivă, Amara e silită să-și ascundă talentele. Fiindcă acum singura ei valoare este dorința pe care o poate stârni în bărbați. Dar sufletul Amarei e departe de a fi frânt. Zi de zi, bate străzile din Pompeii alături de celelalte femei de la Sălașul Lupului, găsind alinare în râsetele și visurile pe care le împărtășesc. Pentru că străzile din Pompeii sunt pline de oportunități. Acolo, până și sclavei celei mai umile soarta poate să-i surâdă. Amara a învățat că totul în orașul acesta are un preț. Plasat în anul 74, în Pompeii, Lupanarul este primul volum al unei trilogii care înfățișează viețile unor femei ale căror voci au fost multă vreme trecute sub tăcere.

Trişorii din Harlem 

Un thriller de mare suspans, un roman psihologic și unul social. Ray Carner, orfan de mamă de la o vârstă fragedă și fiu al unui infractor înrăit din Harlem, își depășește condiția socială, reușind să obțină o diplomă universitară și să-și încropească propria afacere, ca proprietar al unui magazin de mobilă. Atras, fără voia lui, în tenebrele unor acțiuni ilicite (culminând cu jafuri planificate, crime și răfuieli între bande), Carner pendulează între statutul de familist respectabil, de „om onest”, și acela de complice al unor interlopi lipsiți de scrupule. Harlemul anilor ’50-’60 ai secolului trecut este reconstituit magistral.

Butcher's Crossing 

În 1873, Will Andrews îşi abandonează studiile la Harvard. Însufleţit de lecturile din Emerson, care înglobează în opera sa spiritul înţelepciunii orientale şi teoretizează nevoia fundamentală a omului de a fi una cu natura, pleacă spre vest în căutarea preriei nesfârşite şi a sinelui autentic. Ajunge în Butcher’s Crossing, o aşezare unde trăiesc vânători de bizoni. Acolo îl cunoaşte pe Miller, vânător experimentat şi bun cunoscător al sălbăticiei. Pe întinsul preriei bizonii au fost deja vânaţi până aproape de dispariţie, însă Miller vorbeşte despre cirezi uriaşe, ascunse într-o vale ştiută numai de el. Andrews acceptă să finanţeze vânătoarea, iar celor doi li se alătură Charley Hoge şi Fred Schneider. Un roman despre supravieţuire, dar şi despre prăpastia dintre iluzie şi realitate, care deconstruieşte mitul Vestului Sălbatic.

Şi poate ca o concluzie a volumelor de mai sus, Identităţi Ucigaşe, o carte în care pornind de la enigma identităţii personale, Amin Maalouf îşi propune să înţeleagă de ce atâţia oameni comit astăzi crime în numele identităţii lor religioase, etnice, naţionale sau de altă natură. De ce afirmarea de sine – a unei persoane, a unei etnii, a unei comunităţi – este însoţită atât de adesea de negarea celuilalt? A fost aşa dintotdeauna sau tensiunile sociale şi exploziile de violenţă cauzate de apartenenţele colective sunt o problemă specifică epocii actuale? Reflecţie lucidă marcată de nelinişte, dar şi de speranţă, Identităţi ucigaşe exprimă tocmai un refuz de a crede că ar exista o lege a naturii sau a istoriei care ne condamnă să ne ucidem între noi în numele identităţii noastre.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri