Soiurilor româneşti de viţă-de-vie li se pregăteşte o carte. O istorie în care şi partea ştiinţifică, şi partea de poveşti şi legende îşi au locul lor, bine delimitat. E un demers care nu s-a mai făcut până acum la noi şi care ar spulbera câteva mituri. Proiectul aparţine unui fost militar pasionat de domeniul vitivinicol, care nu se sfieşte să cerceteze arhivele, să facă teren şi să pună întrebări, fix ca un detectiv al strugurilor.
Tiberiu Onuţu recunoaşte că demersul lui e unul ambiţios: presupune timp, răbdare, rigoare. „Partea cea mai delicată e dată de faptul că, uneori, am constatat că unii specialiști nu au redat fidel din sursele primare, ci au interpretat în mod propriu informațiile. Din păcate, interpretarea a fost, în câteva cazuri, profund eronată”, spune el.
Poveste şi ştiinţă
De şase ani, Onuţu adună material pentru lucrare – fiindcă vrea să se asigure că toate informaţiile au o bază fundamentată. „Ceea ce fac eu acum este să redau exact mențiunile din sursele primare și să le ajustez doar acolo unde analizele moleculare infirmă ipotezele care au fost lansate atunci”, adaugă Onuţu. De precizat că analizele moleculare includ tehnici genetice moderne, ce permit identificarea şi diferenţierea soiurilor, deci dau informaţii sigure. De aceea, Onuţu doreşte ca delimitarea dintre latura ştiinţifică şi cea care începe cu „se spune că...” să fie cât se poate de netă.
Mai întâi, vinul
În căutările sale, Tiberiu Onuţu a descoperit informaţii preţioase, una legată de soiul Fetească regală: „Mulţi contemporani pretind că acest soi a fost descoperit prin 1920 sau 1928. În realitate, a fost identificat imediat după apariția filoxerei în Transilvania - deci, circa 1880. Soiul a fost fixat în cultură de către A. Ligner, un predicator la biserica luterană din Daneș. În 1903, A. Kraft, un pepinierist amator din Mălâncrav, care lucra cu Ligner, a înființat o parcelă de circa 1.000 de vițe din soiul respectiv. Un alt pepinierist, Friedrich Caspari, i-a intuit potențialul şi l-a preluat, înmulțit și răspândit în regiune sub numele de Dünnesdörfer Königsast. În 1925, și-a prezentat vinul produs din strugurii de acest fel, numindu-l Fetească regală. Deci numele a fost dat inițial vinului, și nu soiului”.
Strugurele verde
Un alt caz: „În august 2018, am făcut un drum până la Beltiug, pentru o documentare despre soiul numit Grünspitz. Am studiat arhive, ampelografii, studii și nicăieri nu-l găseam sub această denumire. Din aproape-n aproape, am constatat că este, de fapt, un sinonim al soiului Sremska zelenica. Am încercat o analiză etimologică: un prieten sârb, somelier, mi-a spus că nu ştie de existenţa acestui soi, dar că «sremska» este un salam afumat din Srem, adică Sirmia – o regiune locuită în parte de sârbi, în parte de croaţi. Mi-a mai spus că «zelenica» vine din croată și înseamnă «verdeață»”.
Mister transfrontalier
În limba română, Sremska zelenica s-ar traduce sub numele de Sirmian verde sau Verde de Sirmia. „Confirmarea acestei analize lingvistice și istorico-geografice a venit ulterior, când analizele moleculare au arătat că, într-adevăr, soiul Grünspitz, căutat de mine, este unul și același cu soiul Sremska zelenica. Cum pe plan internațional s-a stabilit ca denumirea de bază a unui soi să fie dată de cel mai vechi nume documentat, numele de bază este Sremska zelenica. Grünspitz este sinonimul din limba germană. În ampelografia română e menţionat sub numele de Szerémi zöld și se consideră a fi un soi unguresc – dar o analiză serioasă arată că soiul este din zona croată a Serbiei”.
Legături orientale
Onuţu se informează de peste tot, iar satisfacţiile muncii sale sunt enorme:„Am legături strânse cu specialiști din domeniul ampelografiei și lingvisticii cam din toată lumea”, spune el. „Recent, ca să aflu care a fost prima documentare a soiului Sultanină, am consultat specialiști români în viticultură și apoi lingviști de etnie turco-tătară – nu mai zic de nuanțele din dialectul tătar din Crimeea și din cel tătar din Dobrogea... Nişte lingviști turci de la Ankara m-au direcționat către experţi din Teheran şi din Turkmenistan. Într-un final, un alt lingvist turc mi-a dat informația utilă”.
Lucrarea este una de pionierat, crede Onuţu, fiindcă depăşeşte graniţele riguroase ale unui lucrări de ampelografie – ştiinţa care se ocupă cu studiul soiurilor de viţă-de-vie –, dar nici nu cade în capcana basmelor nemuritoare.