Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dezvoltare pe toate planurile: top 4 activități prin care să acumulezi cunoștințe valoroase

Dezvoltare pe toate planurile: top 4 activități prin care să acumulezi cunoștințe valoroase

Capitolul dezvoltării este diferit pentru fiecare persoană tocmai pentru că și nevoile sunt diferite. Preferința pentru un anume mod de învățare sau funcția pe care o îndeplinim creionează parcursul pe care îl avem în ceea ce privește dezvoltarea. Un lucru este cert: dezvoltarea, în orice direcție, trebuie sa fie permanentă. Acumularea cunoștințelor nu trebuie să înceteze, iar metodele pentru a aduna cât mai multe pot fi diferite, tocmai pentru ca plictiseala să nu intervină. Îmbină ideile care urmează și, cel mai probabil, vei observa că obiceiurile sănătoase încep să înlocuiască timpii morți pe care știi că i-ai putea folosi mult mai bine, dar nu reușești.

Traininguri specializate

Practic, în orice domeniu ai activa, vei observa că, din fericire, există specialiști dispuși să transmită mai departe cunoștințele pe care le-au acumulat de-a lungul timpului. Fie că vorbim de zona business și de felul în care o educatie antreprenori va ajuta la creșterea afacerii tale, fie, pur și simplu, vrei să ai cunoștințe solide de social media sau marketing online (care sunt la modă în această perioadă), vei găsi un stagiu de pregătire care să ți se potrivească.

Cel mai indicat este să urmezi un astfel de training cu o persoană care chiar este serioasă, oferă soluții și informații concrete și, mai ales, te ajută să înțelegi cum să obții rezultate. Astfel de sesiuni sunt, desigur, plătite și nu ai vrea să investești bani în ceva fără substanță.

Evenimente de networking

Socializarea la nivel de business este, de regulă, mai grea doar la început. Odată ce ai înțeles că e foarte probabil să ai nevoie de rețeaua ta de cunoștințe care să te ajute și pe care să le ajuți, mai mult ca sigur, îți va fi mai ușor să vorbești despre tine sau despre ceea ce faci. Dacă lucrezi independent, discută cu cât mai multe persoane la un astfel de eveniment și nu uita să oferi timp de calitate care să se încheie cu un schimb de cărți de vizită.

Dacă reprezinți imaginea unei firme, brandul deja te va ajuta mai mult decât dacă ai fi de unul singur, astfel că poți trece mai ușor peste introducere și poți evidenția mai bine ce te diferențiază de competiție. Scapă de emoții, denotă siguranță și profesionalism, dar și empatie, pentru că s-ar putea să fii angajat în noi proiecte sau să descoperi oportunități conexe. Plus că mai vezi de aproape care este realitatea mediului local și poți identifica probleme la care să oferi soluții.

Lectura organizată

Faptul că lectura deschide noi orizonturi, indiferent de pasiuni sau abilități, este deja demonstrat de mult timp. A citi și ce îți place, de exemplu beletristică, și a introduce la un timp și câte un volum din care să înveți (lectură de specialitate, mai tehnică) este secretul succesului la acest capitol din simplul motiv că nu intervine plictiseala. Avem tendința să uităm de citit, să nu mai avem timp și să-l înlocuim cu alte activități care nu ne solicită atât de mult imaginația. În acest caz, are de suferit și atenția, deoarece simțim că nu ne putem concentra.

O lectură organizată se referă și la un timp clar alocat cititului, dar și la pauze atunci când este necesar (pentru a ne odihni ochii, dar și pentru a sedimenta cunoștințele). Atenția și concentrarea pot fi antrenate, astfel că, dacă ai pierdut în timp aceste abilități, ele pot reveni, cu disciplină, la parametrii inițiali. Pe scurt, citește și ce îți place, și ce ai nevoie pentru un echilibru clar în dezvoltare.

Practica

 

Dacă ideile de mai sus par mai mult muncă de nivel intelectual, cel mai important este să pui în practică lucrurile pentru care te antrenezi, despre care discuți și despre care citești. Fie că lucrezi mai bine singur, fie ai performanțe mai ridicate în echipă, asigură-te că pui la treabă tot ce ai dobândit. Acest lucru este extrem de important, pentru că lucrurile sunt descoperite altfel atunci când practica vine în întâmpinarea teoriei, dar și pentru că mai există și mici diferențe de procedură între teoretic și practic. Acestea nu se pot descoperi decât făcând propriu-zis lucrurile.

Dacă ai ocazia, stai prin preajma profesioniștilor din domeniu – conceptul de furt al secretelor meseriei nu face altceva decât să ridice standardele de calitate din piață, iar standardele ar fi ideal să fie impuse de tine.

 

Punctualitatea, ordinea și disciplina par niște idei învechite și depășite pentru cei care caută să facă loc unei dezvoltări personale sau profesionale ghidate de actualitate. În realitate, ele sunt pilonii unei dezvoltări pe toate planurile pentru că împart planul mintal în zone bine organizate și informațiile par că sunt mult mai clare în acest fel. Acumulează cât mai mult și asigură-te că înțelegi, prin practică, împarte și cu ceilalți ce ai acumulat și, astfel, te vei bucura de ceva ce nu poate să îți ia nimeni – ce se găsește în mintea ta.

 

 

Sursa Foto: Shutterstock

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri