„Cunoscut la noi din expresia «a umbla brambura», trecut cu etimologie necunoscută în DEX, «brambura» provine din limba turcă, unde b(u)ram-buram are înțelesul de «a se întoarce», «undui»/ «ondula» - atunci când vine vorba despre fumul care se înalță, fiind derivat din verbul «bur» (vechea turcă). Așadar, a merge (deloc puțin) în neorânduială, fără rost, în dezordine”, a punctat antropologul Gheorghiță Ciocioi în deschiderea acestei ediții a „Dicționarului cultural”. În completare: „«Buran», în turcă, este de asemenea numele unui vânt care suflă neregulat, puternic. În bulgară, «b(u)ram-buram» a dat termenul «brambalo» - om greoi, gras, care se clatină foarte mult într-o parte și alta/ când aici, când încolo”.
„Degeaba” vine din „caba” (impozit pe pământ)
În continuare, un alt cuvânt des folosit de români (cel mai probabil fără să aibă habar de semnificațiile lui inițiale): „degeaba”. „Este un cuvânt ajuns la noi din turcă («caba»), cunoscut, de asemenea, în siriacă și unele variante ale arabei. Prin turca otomană, a început să fie întrebuințat și în Balcani. Are înțelesul de dar, ceva gratis. Primele consemnări ale termenului în limba turcă, din urmă cu puțin peste o jumătate de veac, trimit către un impozit al celor fără pământ, numit «caba». Se plătea de voie, de nevoie...”. Dar „peșcheș” - cum s-a înșurubat la noi? „Peșcheș este un cuvânt persan ajuns la noi pe filieră turcă. Pēş - față. Kasīdan, kas - a trage. Înțelesul în turcă: a pune înainte, dar. A cinsti cu ceva de preț pe cel mai mare, mai în vârstă. Peșin (din Pīshdast) - avans, plată în numerar”.
Caimac pentru boieri
Dar delicatul „caimac”? „Este un termen provenit din limbile turcice. Mai întâi cu înțelesul de crema de deasupra laptelui, iaurtului. Cuvântul «kaymak» este format din rădăcina «kay» = mișcare pe suprafața a ceva, curgere, plutire + sufixul «mak». Și-acum, un cuvânt cu greutate: „boier”. „Este un cuvânt de origine turcică, întâlnit pentru întâia oară în scrierile bizantine legate de ceremoniile de curte ale aristocrației proto-bulgare («boili» = demnitari, oameni de frunte). Există mai multe interpretări în privința termenului, cunoscut în Rusia, Bulgaria, Țările Române etc. Cei mai mulți cercetători înclină însă spre originea lui turcică: bojla + är (vestit/cunoscut + bărbat); 2) baj + är (bogat + bărbat). Așadar, un om vestit, ori om bogat. Termenul a început să fie folosit tot mai des începând cu veacul al IX-lea, cel mai probabil prin intermediul populațiilor kipceak, turcice la origine, ale proto-bulgarilor, pecenegilor și cumanilor”, ne-a explicat etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Ciobani, ghicitori, cititori în stele
Următoarea curiozitate e mai complexă: cum se spune corect - Steaua Ciobanului ori Steaua Ciolpan? Antropologul Gheorghiță Ciocioi deține cheia acestui mister: „În mitologia popoarelor turcice și mongole, Ciolpan (Çolpan) este zeul astrelor, purtându-le de grijă - spre a nu se ciocni unele de altele. Numele zeului a fost dat după unul dintre cele mai strălucitoare astre cerești: Venus - Çolpan (în unele limbi turcice - Tan Çulpanı/ Çolpani). Astfel, numele de «Steaua Ciobanului» («Çoban Yıldızı») este considerat de mai mulți învățați azeri, turkmeni, turci etc. ca fiind unul greșit”. Mai exact? „Confuzia - alăturarea Venus/cioban - s-ar fi produs în spațiul kipceak, odată cu pătrunderea termenului cioban (provenit din persană). Chiar și astăzi, în kazahă, «šolpan» și «šoban» desemnează planeta Venus, în vreme ce în kirghiză čoban și čolpon se tălmăcesc prin «păstor»”.
Valențe turcice, valențe latine
Dar spațiul românesc cum a înghițit acest cuvânt care a făcut pereche, până nu de mult, cu una dintre îndeletnicirile milenare - creșterea animalelor? „La noi, cuvântul cioban a ajuns prin intermediul limbilor pecenegă, cumană ori protobulgară (turcice), păstrându-se, în paralel, termenul latin pentru păstorit. Studiile lingvistice ucrainene, poloneze și sârbe consemnează faptul că «uneltele» ce țin de îndeletnicirea păstoritului din aceste țări sunt de origine românească și turcică”.
Atenție, nu confundați!
Și o încercare de compromis: „Unii învățați încearcă să împace cumva controversa dată, făcând din Ciolpan un cioban ce are grijă de stele…”. Ce convenabil! „«Ciulpanii», până târziu, au fost considerați cititori în stele, ghicitori. A nu se confunda cu termenul ciumpan (buștean, trunchi), de la noi, folosit uneori greșit cu numele de «ciulpan». Unele așezări cu numele de Ciolpan/i (nu doar de la noi) își au originea în termenul dat: cititor în stele. Cel mai probabil, în acel loc se afla un astfel de vestit ghicitor, ori un stăpân de moșie, purtând numele - turcic - de Ciolpan”.
Zaraza, ce pacoste!
Chiar așa, știți de unde vine numele Zaraza? Nu? Ia, luați aminte: „Zaraza versurilor celebrului tangou sud-american, preluat și la noi, are alte trăsături, un alt profil, decât cele care ne sunt cunoscute, numele Zarazei trimițând acolo către un material/ imprimeu textil - chintz = pânză înflorată”, a remarcat Gheorghiță Ciocioi. Mai mult: „Ion Pribeagu (1887-1971), creatorul personajului interbelic românesc, în ciuda feluritelor opinii legate de numele în cauză - același în cele două versiuni -, nu a făcut decât să-și adapteze versurile la un anume tip de personaj feminin, oarecum de moravuri ușoare, desemnat cel mai bine printr-un apelativ din Botoșani și Sulița - în fapt, un termen împrumutat din limbile slave -, dând tangoului o coloratură locală. Zaraza, în ucraineană, dar și în polonă, sârbă, rusă, bulgară, se tălmăcește prin molimă, boală, pacoste, infecție. E ceea ce rezultă din versurile lui Pribeagu”.
Baștină, baștan, tartor, tătân
O ultimă „bijuterie”, moștenită (tot) dinspre otomani: „«Baștină» este un cuvânt provenit în română pe filieră slavă («Бащина̀»). Originea este termenul «bașta» = tată, folosit cu precădere de bulgari astăzi. «Baștina» desemna, în Balcani, în timpul stăpânirii otomane, bunurile imobile transmise din tată în fiu, acestea putând fi folosite fără vreo îngrădire. În legislația otomană, la sud de Dunăre, dreptul la baștină/ moștenire îl aveau, în special, soldații vlahi creștini, cei bulgari, albanezi și sârbi, șoimarii și dervenții. Cu timpul, «baștină» a căpătat înțelesul de «vatră părintească», băștinașii fiind socotiți localnicii, cei care nu își părăsesc locurile natale, moștenite din moși-strămoși”. „În limba română - a completat etnologul Gheorghiță Ciocioi -, termenul a dat mai multe cuvinte, cum ar fi, de pildă, cuvântul «baștan» = om bogat, tartor, tătân etc.”.
Ai făcut vreodată pe niznaiul?
Ce înțelesuri are expresia „a face pe niznaiul”? Etnologul Gheorghiță Ciocioi e pe fază: „Înseamnă a se preface că nu știe nimic (vezi rusă: «ne zaniu» - nu știu; bulgară: Neznainia voin - soldatul necunoscut)”.
Cunoscut la noi din expresia «a umbla brambura», trecut cu etimologie necunoscută în DEX, «brambura» provine din limba turcă, unde b(u)ram-buram are înțelesul de «a se întoarce», «undui»/ «ondula»”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
Primele consemnări ale termenului «degeaba» în limba turcă, din urmă cu puțin peste o jumătate de veac, trimit către un impozit al celor fără pământ, numit «caba»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
La noi, cuvântul cioban a ajuns prin intermediul limbilor pecenegă, cumană ori protobulgară (turcice), păstrându-se, în paralel, termenul latin pentru păstorit”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Peșcheș este un cuvânt persan ajuns la noi pe filieră turcă. Pēş - față. Kasīdan, kas - a trage. Înțelesul în turcă: a pune înainte, dar”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
«Baștina» desemna, în Balcani, în timpul stăpânirii otomane, bunurile imobile transmise din tată în fiu, acestea putând fi folosite fără vreo îngrădire”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog