„«Bojdeucă» este un cuvânt cunoscut astăzi mai degrabă prin casa în care și-a petrecut o bună parte din viață Ion Creangă («bojdeuca din Țicău»). Numele inițial: bujdă, bușdă, cu sensul de casă mică, sărăcăcioasă, cu pereți slabi, magherniță, casă (ce pare) pustie. În fapt, cuvântul dat și-a păstrat foarte bine sensul în română, în limbile turcice însemnând casă de văduv/văduvă, bărbat ori femeie divorțați. Cea mai veche sursă în legătură cu termenul dat - «Irk Bitig» [înainte de 900]: boş urağut - femeie divorțată; boş kişi - om liber de obligații familiale; boş neŋke iḏi bolmas - lucru/cămin părăsit, ce nu mai are proprietar/stăpân”.
Femeia gârbovă din Evanghelie
În completare: „«Codex Cumanicus» [1303] reține de asemenea termenul bos/boș - vacuum. În kipceak [Ebu Hayyan, Kitabu'l-İdrak, 1312] boşadı: a divorța [karısını boşadı - a divorțat de soția sa], boş(a)da evi fiind casă a unei persoane divorțate/părăsite. Deloc îngrijită”. Și-acum, că tot s-au limpezit apele pe lângă bojdeucă, să încercăm un termen și mai complex - „gârbov/gârbovă”: „Evanghelia de astăzi ne-a așternut înaintea ochilor tămăduirea de către Domnul a unei femei gârbove. Dar ce semnificații are cuvântul dat? «Gârbov» este un termen medio-bulgar («gărbov»), păstrat în tălmăcirea Evangheliei în românește până astăzi. «Gărb» (în prezent «grăb» în bulgară) se traduce prin «spate», «spinare», «partea dinapoi a trupului omenesc», gărbov/grăbov însemnând încovoiat/ aplecat de spate, cocoșat”.
A fura, a tâlhări, a întoarce spatele
Mai departe: „În limba română, verbul «a se grăbi» își are originea tot în termenul «grăb» («spate»), «grabja se» putându-se reda cel mai bine prin expresia folosită în sudul țării «a da dosul» («a întoarce spatele la ceva pentru a ajunge rapid către altceva, care e mai important, într-un alt loc», «a merge mai repede», «a mări pasul»)”. Captivant! De parcă n-ar fi fost suficient: „«Ograbvam», la sud de Dunăre, a mai căpătat și un al doilea sens: «a fura», «a tâlhări în grabă», întorcând spatele («grăb») celor păgubiți cât mai iute”.
Doar de dragul de a umbla
Altă expresie, una de-a dreptul șarmantă: „a umbla creanga”. Antropologul Gheorghiță Ciocioi e prompt: „«A umbla creanga» are înțelesul de «a hoinări», «a umbla fără nicio treabă» - prin vecini, la cunoscuți, prin sat -, «a colinda fără niciun rost». Fără vreo legătură cu plimbatul vreunei crengi («a tăia frunză la câini», deși apropiat ca înțeles, își are «povestea» sa), ori cu freamătul acesteia”. Atunci? „Expresia prezintă modul în care «umblă» cineva, fiind o corupere a unui termen slav «krăgăm» (krag, krog, krăng, krug, variante în vechea slavă pentru «cerc»), cu sensul de a ocoli, a cutreiera, «a face roată», a înconjura, a te învârti («krăgăl»/krăngăl - sub formă de cerc). Așadar, forma slavă a merge/plimba/umbla «krăngăm» (la fel ca «dăb»/«dâmb» - stejar; Dâmbovița - «ținutul stejarilor») va ajunge în românește «a umbla creanga» - a se tot învârti, a hoinări, a cutreiera în zadar. Doar din dragul de a umbla”.
Elisabeta, Elisavta, Safta, Săftica…
Dar „Săftica” ce rădăcini o purta? „Este un nume cu înțeles uitat, nume de localitate (din apropiere de București), diminutiv pentru Safta. Safta este, de fapt, numele românizat al Elisabetei. În trecut, cunoscut ca Elisavta, Ilisafta/Ilisaftă, Ilisahta, Satha. Nume de familie, în Moldova: Asaftei. Astăzi, Elisabeta este exprimat mai degrabă prin numele de Eliza”. Interesant… „Numele satului, ce ține de comuna Balotești, e datorat soției vornicului Radu Slătineanu, Safta/Săftica. În anul 1801, aceasta va ctitori în localitate o biserică. Hramuri: Sfânta Treime, Sfântul Dimitrie şi Sfânta Elisabeta”.
Prețuire, iubire, cucernicire
Familiarul Neacșu de unde (pro)vine? „Cunoscut tuturor mai ales ca nume al autorului celui dintâi text păstrat în limba română («Scrisoarea lui Neacșu ot Dălgopole/Câmpulung», 1521), Neacșu este un nume de familie destul de răspândit astăzi în sudul țării. Inițial, dat la botez. De origine slavă - Negoslav, Negomir (în Balcani fiind preferată prima formă menționată). Prescurtat: Neagoe, Negoiu, Negoiță, Neagu, Neaga etc. Prin transformarea grupului «gș» în «kș», ca diminutiv, încă din secolul al XIV-lea, în scrierile slave sunt întâlnite: «Neacșa a Neagăi», ori «Neacșu, sin Neagul» («Neagu cel mic»)”. Mai mult: „Negoslav are înțelesul de «cel ce prețuiește, iubește slava», «cel ce ține la cinstea sa» (urarea la botez fiind: să fie slăvit cu aleasă cinstire), «neguva» tălmăcindu-se din limbile slave balcanice prin «a avea grijă», «a prețui», «a iubi», «a hrăni», «a se cucernici (către)», «a ține (la)», «a năzui (către)»”.
Nume cu înțeles uitat: Sauca
„Astăzi, Sauca este întâlnit ca nume de familie, diminutiv - din Sava (Savca = Sauca). Găsit și ca Săuca. Sub influența limbii ucrainene, uneori, în Bucovina, în perioada stăpânirii austriece, cunoaște și forma Sauciuc (a nu se confunda cu Saiciuc, derivat din Saiu - Isaia)”, a mai punctat antropologul Gheorghiță Ciocioi.
Camera de fum
„«Odaie» - a remarcat etnologul Gheorghiță Ciocioi - vine din turcă/turcică: oda. Cuvântul turcesc «otaġ», ajuns mai apoi «oda», a evoluat din termenul «casă, cort». Este derivat din verbul «ota» - «a arde focul, a scoate fum». Acest verb provine din termenul ōt = «foc», cu un sufix din turca veche +g. Cea dintâi înregistrare în turca veche: 1073; cea dintâi înregistrare în kipceak (cumană/pecenegă): 1312 (cu sensul de cort, încăpere unde se face/arde focul)”.
Om întunecat precum un nor
Alt nume de poveste: Obleac. „Este răspândit în sudul Basarabiei, dar și al Munteniei. Întâlnit și ca Oblac, Obleacu etc. La origine - a sesizat Gheorghiță Ciocioi - este un nume bulgăresc (Oblaka, Obleakov etc.), cunoscut astăzi în întreaga Bulgarie. Inițial, o poreclă. Oblak (sl. nor; înțeles: om întunecat precum un nor, purtat încoace și încolo de orice vânt)”.
Nedumerirea maestrului
La final, o mirare argumentată (marca Ciocioi, evident): „Nu văd de ce unora li se pare că am «ieși» cumva «din front», ca limbă romanică, având unele cuvinte din vocabular de origine slavă. Franceza, de pildă, tot o limbă romanică, are nu puține împrumuturi germane. Tot astfel și engleza, o limbă germanică, are parte însemnată din vocabular de origine romanică (franceza-normandă)”.
„«Bojdeucă» este un cuvânt cunoscut astăzi mai degrabă prin casa în care și-a petrecut o bună parte din viață Creangă («bojdeuca din Țicău»). Numele inițial: bujdă, bușdă, cu sensul de casă mică, sărăcăcioasă, cu pereți slabi”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Cuvântul «bojdeucă» și-a păstrat foarte bine sensul în română, în limbile turcice însemnând casă de văduv/văduvă, bărbat ori femeie divorțați”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„În limba română, verbul «a se grăbi» își are originea tot în termenul «grăb» («spate»), «grabja se» putându-se reda cel mai bine prin expresia folosită în sudul țării «a da dosul»”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Forma slavă a merge/plimba/umbla «krăngăm» va ajunge în românește «a umbla creanga» - a se tot învârti, a hoinări, a cutreiera în zadar”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Numele satului Săftica, ce ține de comuna Balotești, e datorat soției vornicului Radu Slătineanu, Safta/Săftica”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog