„Domnitor fără noroc al Moldovei pentru scurtă vreme (n.r. - a urcat de două ori pe tron: prima oară în martie-aprilie 1693, a doua oară în 1710-1711), el însuși fiu de domnitor (neștiutorul de carte Constantin Cantemir), Dimitrie s-a format la Stambul ca garant al fidelității tatălui său față de Înalta Poartă. Va deveni însă cu timpul un adversar al ei și, în urma păguboasei alianțe din bătălia de la Stănilești (1711), pe Prut, va deschide influența Rusiei lui Petru cel Mare către Europa, cu toate schimbările geopolitice care au urmat”, specula criticul și istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii dedicate lui Dimitrie Cantemir.
Căzut în misiune
În continuare: „Înfrânt de turci, Cantemir se refugiază în Rusia, ca moșier la Harkov, apoi la curtea civilizatorului Petru în calitate de sfetnic personal, servindu-l în multe campanii și misiuni (într-una din ele va și muri, pe 21 august 1723, lângă Caspica; înmormântat la Moscova, cadavrul va fi repatriat de Nicolae Iorga în 1935)”. Viața sa a fost, fără îndoială, una spectaculoasă și misterioasă. Dar să facem loc aprecierilor profesorului Paul Cernat: „La Moscova, Dimitrie Cantemir se recăsătorește cu prințesa Anastasia Trubețkoi, fiica sa mai mare devine favorita lui Petru I, iar fiul Antioh Dimitrievici - diplomat apreciat de Montesquieu - unul din primii mari poeți ruși”.
Reputat istoric, orientalist poliglot, teosof
Impresionant, nu? Apoi: „Înalta educație dobândită în capitala Imperiului Otoman l-a transformat pe Dimitrie Cantemir într-un spirit enciclopedic de calibru european. Printre altele, într-un redutabil istoric și orientalist format la școala umanismului grecolatin și creștin, stăpinitor al mai multor limbi clasice și moderne, cu solide preocupări metafizice, teosofice și ezoterico-alchimice; scrisă în Rusia, cartea sa despre mărirea și decăderea Imperiului Otoman a avut o influență masivă în Europa secolelor XVII-XIX și nu numai (complementară ei e lucrarea finală despre sistema religiei mahomedane)”.
Doctor și membru al Academiei din Berlin
Mai mult: „Faimos a rămas și îndreptarul teozofico-moral Divanul. Gâlceava Înțeleptului cu Lumea sau Giudețul Sufletului cu Trupul. Lucrările de istorie, filosofie, metafizică, logică, morală sau pedagogie au făcut din acest savant-curtean de elită și principe fără noroc unul dintre respectații savanți erudiți ai Europei pre-iluministe, doctor și membru al Academiei din Berlin etc.”. În completare: „Pe lângă captivanta, dar subiectiva «Descriere a Moldovei», redactată la solicitarea Academiei berlineze, Dimitrie Cantemir a dat și câteva lucrări de referință despre istoria țării natale, între care Hronicul vechimii romano-moldo-vlachilor, cartea despre viața lui Constantin Cantemir”.
Un roman secret
Nu în ultimul rând: „Muzicolog, teoretician al muzicii și compozitor (foarte ascultat și azi), Dimitrie Cantemir a reformat scrierea muzicală turcă prin intermediul celei arabe. Abstrusul roman baroc Istoria Ieroglifică - alegorie animalieră fabuloasă a biografiei sale politice, dar și a politicii oculte a vremii, fără termen de comparație în cultura română - a rămas mult timp secret («de sertar») și a fost publicat abia în 1883... În loc de concluzie: „Personalitatea influentă, enigmatică și controversată a acestui produs de lux, aproape neverosimil, al Moldovei secolului XVI continuă să fascineze și să intrige, iar recuperarea operei sale pare încă departe de a se fi încheiat”.
Sânge tătăresc pe tronul Moldovei?
La cumpăna secolelor XVII - XVIII, Țările Române traversau o serie de crize suprapuse, interne și internaționale, marcate de instabilitatea politică prin decăderea vechilor instituții boierești și dinastii voievodale, cu dese schimbări de domnii, precum și de începutul crizei Imperiului Otoman. „În aceste condiții - reliefau reprezentanții Institutului Cultural Român (ICR) într-un crochiu închinat domnitorului-savant -, dintr-o familie de origine modestă au urcat pe tronul Moldovei trei domnitori: Constantin Cantemir și fiii săi Antioh şi Dimitrie, care au căutat să păstreze vechile tradiţii și autonomia în cadrul Imperiului Otoman, încercând chiar obținerea unui statut mai favorabil în contextul confruntărilor austro-ruso-turce”.
O căpetenie faimoasă a nogailor
Și-acum, un amănunt captivant: „Patronimul Cantemir era de fapt un supranume al primului domnitor din familie, Constantin, atribuit probabil în tinerețe după numele unei faimoase căpetenii a tătarilor nogai, Arslanoğlu Kantemir Mârza (cca. 1594-1637). Presupusa origine tătărească l-a făcut mai târziu pe Dimitrie Cantemir să își imagineze o descendență mitificată, de la Arslanoğlu Kantemir Mârza, la Timur Lenk (Tamerlan) și Ginghis Han (Temüügin)”.
Un tată extrem de ambițios
Constantin Cantemir (cca. 8 noiembrie 1612 - 13 martie 1693) a fost domnul Moldovei din data de 25 iunie 1685, până la moarte. „Constantin a rămas orfan de ambii părinți de la o vârstă fragedă, tatăl său decedând în luptele cu tătarii din 1627 sau 1629. Excelent călăreț și crescător de cai, a ales de tânăr cariera militară, intrând în armata polonă, unde a servit 17 ani. Din 1660, Constantin Cantemir intră în serviciul domnitorilor din Țara Românească, revenind în Moldova după 1664, unde a urcat în rangurile boierești”, au mai menționat oficialii ICR. În plus: „Deși nu știa carte, Constantin Cantemir avea o inteligență nativă deosebită, învățând limbile poloneză, turcă şi tătară, motiv pentru care a îndeplinit și funcția de capuchehaia a domnitorului Gheorghe Duca, în 1681-1682. El le-a dat o educație aleasă copiilor săi, rămași orfani de mamă la vârste fragede”.
Ostatici la Istanbul
În 1684, Constantin Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Țara Românească, fiind persecutat de domnitorul Dumitraşcu Cantacuzino, acesta fiind mazilit la 10/20 iunie 1685. Constantin Cantemir i-a succedat la domnie, fiind înscăunat cu sprijinul turcilor, la 15/25 iunie 1685. După învestire, noul domn a fost nevoit să-l trimită pe fiul cel mare ostatic la Înalta Poartă, Antioh Cantemir îndeplinind și rolul de capuchehaia pentru tatăl său. În 1688, este trimis la Istanbul mai tânărul Dimitrie Cantemir, unde acesta a rămas până în 1691, când a fost înlocuit de fratele său.
Domn pentru trei săptămâni
Domnia de opt ani a lui Constantin Cantemir a fost considerată lungă pentru vremurile tulburi de atunci, domnitorul reușind să păstreze un relativ echilibru în plan intern, cu excepția uciderii eruditului logofăt Miron Costin, bănuit pe nedrept că ar fi participat la un complot. În plan extern, Constantin Cantemir a supraviețuit confruntărilor dintre polonezi, austrieci și turci. După moartea sa, fiul său mai mic, Dimitrie, a fost proclamat domn, dar a rezistat pe tron doar trei săptămâni, nefiind recunoscut de turci.
Mizezi pe turci, urci pe tron de două ori
Antioh Cantemir (1670-1724), fratele mai mare al lui Dimitrie, a înșfăcat de două ori tronul Moldovei (1695-1700 și 1705-1707). În 1711, când Dimitrie Cantemir s-a aliat cu ţarul Rusiei Petru I, Antioh Cantemir a fost întemniţat în închisoarea celor Șapte Turnuri, i-a fost confiscată averea, dar a fost lăsat în viață. Eliberat ulterior, a rămas în Istanbul, unde a și murit în cursul anului 1724.
Prima monografie biografică românească
Dimitrie Cantemir a dedicat o carte memoriei tatălui său: „Vita Constantini Cantemiri Cognomento Senis Moldaviae Principis”, adică „Viaţa lui Constantin Cantemir supranumit cel Bătrân, domnul Moldovei” (1720). Scrisă în limba latină, este considerată prima monografie biografică românească.
300 de ani s-au împlinit pe 21 august 2023 de la moartea domnitorului savant Dimitrie Cantemir
Înalta educație dobândită în capitala Imperiului Otoman l-a transformat pe Dimitrie Cantemir într-un spirit enciclopedic de calibru european”, Paul Cernat, istoric literar
Lucrările de istorie, filosofie, metafizică, logică, morală sau pedagogie au făcut din acest savant-curtean de elită și principe fără noroc unul dintre respectații savanți ai Europei pre-iluministe”, Paul Cernat, istoric literar
350 de ani se vor împlini pe 25 octombrie 2023 de la nașterea domnitorului Moldovei, Dimitrie Cantemir
Personalitatea influentă, enigmatică și controversată a acestui produs de lux, aproape neverosimil, al Moldovei secolului XVI continuă să fascineze și să intrige”, Paul Cernat, istoric literar