Jurnalul.ro Cultură DIN 22 NOIEMBRIE EXPOZIȚIA „NINA CASSIAN  – 100 DE ANI, 100 DE CHIPURI” SE DESCHIDE LA ARCUB – HANUL GABROVENI

DIN 22 NOIEMBRIE EXPOZIȚIA „NINA CASSIAN  – 100 DE ANI, 100 DE CHIPURI” SE DESCHIDE LA ARCUB – HANUL GABROVENI

de Magdalena Popa Buluc    |   

Expoziția „Nina Cassian  –  100 de ani, 100 de chipuri”, o incursiune inedită în universul artistic complex al scriitoarei Nina Cassian, se deschide la ARCUB în 22 noiembrie.

Evenimentul are loc în contextul împlinirii, pe 27 noiembrie 2024, a 100 de ani de la nașterea Ninei Cassian și oferă publicului oportunitatea de a descoperi și alte fațete ale activității creatoare a celei care a fost recunoscută, în România și în lume, ca poetă, dar care a fost, deopotrivă, o muziciană, o prozatoare, publicistă, desenatoare și traducătoare de excepție.

Evenimentul are loc în perioada 22 – 29 noiembrie 2024 și este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Editura Cărțile Tango și Micro Multilateral, distribuitorul filmului „Distanța dintre mine și tine” (documentarul despre Nina Cassian, regizat de Mona Nicoară, după o idee de Ada Solomon).

Expoziția „Nina Cassian 100 de ani, 100 de chipuri” poate fi vizitată de marți până duminică între orele 12:00-20:00 la ARCUB – Hanul Gabroveni, în Sala Bolților și reunește desene originale (portrete, autoportrete și ilustrații pentru cărțile sale de poezie) realizate de Nina Cassian, tablouri cu portrete reprezentative ale autoarei, realizate de pictori excepționali precum Yvonne Hasan, George Löwendal sau Eva Cerbu, din diferite etape ale vieții sale, scrisori, manuscrise, o parte dintre volumele sale apărute de-a lungul vieții sale, în ediții princeps, alături de câteva obiecte personale ale autoarei. 

Toate exponatele aparțin colecțiilor private ale lui Alexandru Solomon (cineast, fiul pictoriței Yvonne Hasan și al lui Petre Solomon care au fost prieteni apropiați ai Ninei Cassian și unul dintre producătorii documentarului dedicat Ninei Cassian, „Distanța dintre mine și mine”), Alice Năstase Buciuta (jurnalistă și scriitoare, ultima editoare a Ninei Cassian, realizatoarea antologiei „Nina Cassian – O mie de poeme” și autoarea Albumului Centenar „Nina Cassian – 100 de chipuri”) și Dragoș Cojocaru (poet și bibliotecar, prieten apropiat și moștenitor al Ninei Cassian). 

 

Intrarea este liberă.

Am o problemă cu scurgerea timpului, pe care am și făcut-o publică. Eu nu am avut o senzație de trecere de la copilărie la adolescență, tinerețe, maturitate, bătrânețe... Nu simt nicio modificare, cu excepția anatomiei. Mi se pare viața mult prea scurtă ca să o mai segmentăm. Bătrânețea nu mă sperie decât sub raport fizic. Nici moartea nu mă sperie”, preciza Nina Cassian, în 2007, într-un text scris pentru „Jurnalul Național”.

Dacă memoria mea e o zestre - sunt foarte bogată, prin profuziunea de elemente acumulate, peisaje, arome, culori, cărți, artă, muzică, ființe etc. care mă cutreieră și azi, cu o vitalitate și o prospețime aproape insuportabile”, consemna Nina Cassian în jurnalul său, Memoria ca zestre.

Nina Cassian

Nina Cassian s-a născut la 27 noiembrie 1924, cu numele Renée-Annie Katz, în orașul Galaţi. În 1926 se mută împreună cu familia la Braşov, unde urmează şcoala primară, iar în 1935 familia se stabilește în Bucureşti, unde Nina își continuă studiile la „Institutul Pompilian“. 

De la vârsta de cinci ani, Nina Cassian începe să scrie poezii, cântă la pian şi desenează. În 1940 îi trimite un grupaj de versuri lui Tudor Arghezi. Acesta consemnează pe manuscris: „talent incontestabil, vocație sigură“. Studiază pianul şi compoziţia muzicală cu Th. Fuchs, Mihail Jora, Paul Jelescu şi Constantin Silvestri, ia lecţii de desen cu G. Loewendal şi M. H. Maxy şi de actorie cu Al. Finţi şi Beate Fredanov. Studiază limbi străine şi excelează în arte.

A debutat publicistic în 1945, în ziarul „România liberă“, cu poezia Am fost un poet decadent, şi editorial în 1947 cu volumul de versuri La scara 1/1, care a stârnit atacuri virulente din partea criticii oficiale, pentru decadenţă şi intelectualism. Intimidată de campania declanşată împotriva ei, Nina Cassian trece în extrema poeziilor realist-socialiste şi, până în 1956, publică mai multe volume în care va sacrifica valoarea artistică în compromisul cu ideologia comunistă aflată la putere: An viu – nouă sute şi şaptesprezece şi Sufletul nostru (1949), Cântece pentru Republică (1950), Tinereţe (1953), Florile patriei (1954). În paralel, publică savuroase cărţi pentru copii care vor delecta cititorii timp de decenii: Nică fără frică (1950), Ce-a văzut Oana, Bot Gros, Căţel fricos (1957), Prinţul Miorlau (1957), Chipuri hazlii pentru copii (1958) iar, ceva mai târziu, scrie o carte multpremiată și iubită, Povestea a doi pui de tigru numiţi Ninigra şi Aligru (1969). Cărțile îi sunt retrase din bibliotecile și librăriile din România, până la căderea regimului Ceaușescu. După 1989, Nina Cassian face câteva vizite în România, prima în 1993, când îi apare la Bucureşti antologia Cearta cu haosul, în colecţia „Biblioteca pentru toţi” a Editurii Minerva, iar, ulterior, în perioada 2008 – 2010, cu prilejul lansării altor volume de poezie sau proză publicate de Editura Cărţile Tango, ultima editură românească cu care Nina Cassian a colaborat personal.

În 1940, odată cu instalarea regimului fascist, este forţată să abandoneze „Institutul Pompilian” şi se înscrie la o şcoală evreiască de fete. În această perioadă se simte atrasă de mişcarea comunistă. În anul următor, Nina Cassian va pleca la New York, la invitația Facultății de Arte și Științe a New York University unde susține un curs de scriere creativă. În 1985, în urma obținerii unei burse Soros, este profesor invitat la New York University. Ca urmare a arestării și uciderii în închisoare a unuia dintre prietenii săi apropiați, Gheorghe Ursu, ale cărui jurnale menționau părerile sale anti-regim, Nina Cassian ia hotărârea de a nu reveni în țară.

În America devine cunoscută și îi apar poeme în revistele cele mai importante: The New Yorker, Atlantic Monthly, American Poetry Review, New England Review. Publică peste zece volume de poezie în limba engleză, printre care Life Sentence, Take My Word for It!, Blue Apple, Lady of Miracles, Continuum

În 1994, New York Public Library îi decernează Premiul „Leul literar“. Este invitată să susţină recitaluri de poezie la evenimente special dedicate creaţiei sale, ori în cadrul unor festivaluri internaţionale la Toronto, Rotterdam, Ierusalim, Londra, Dublin, Stockolm, Veneţia etc.

Se stinge din viață în 14 aprilie 2014, la New York. Operele sale au fost traduse în multe limbi şi poemele sale sunt incluse în antologii dedicate publicate atât în Europa, cât și peste Ocean.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri