În Grecia, bancherii erau numiți trapeziți pentru că lucrau la trapeza (masă). La fel, termenul actual de bancher a apărut în Florența, unde bancherii erau denumiți fie banchieri, fie tavolieri, întrucât lucrau în spatele unei bănci (banco) sau al unei mese (tavola).
Iar Grecia Antică n-a cunoscut doar prosperitatea, ci și destule falimente bancare. Multe dintre acestea s-au datorat utilizării, în premieră pe atunci, a sistemului bancar cu rezerve fracționare, în care băncile acordau credite în sume mai mari decât depozitele la termen atrase de la cei care economisesc.
Din cauza acestui fapt, au falimentat bănci precum Timodemo, Sasinomo sau Aristolocos. Dar și banca lui Diogene a trebuit să tragă obloanele.
Puțină lume știe că filosoful antic grec Diogene din Sinope, supranumit cinicul, a fost și bancher. Banca lui Diogene a fost printre primele care au recurs la inflație, respectiv la deprecierea monedei emise de ea, în speranța ca, în acest fel, să stimuleze creșterea activității economice, prin sporirea cantității de bani aflați în circulație.
Din păcate, în mod logic, efectul a fost creșterea prețurilor și a costului vieții, care a stârnit nemulțumirea și revolta populației.
Exilat și ruinat, Diogene s-a stabilit în butoiul din Atena, însă se pare că nu și-a învățat lecția. Asta, pentru că a continuat să propage ideea renunțării la moneda din metal prețios și a înlocuirii acesteia cu cea fiduciară.
În ceea ce-o priveşte pe Roma Antică, aceasta a făcut operă de pionierat la nivelul reglementărilor și operațiunilor contabile legate de activitatea bancară, dar și pentru cea comercială, în general.
Bancherii erau numiți și mensari, denumire care provine din mensa sau tejghea, acolo unde își desfășurau la început activitățile de schimbare de bani. Asemănător licențelor bancare de azi, mensa putea fi transferată.