Incidentul neobișnuit a avut loc marți, în jurul orei 17:30, într-o parcare din municipiul Hunedoara, unde o dispută pentru un loc de parcare între doi șoferi a necesitat intervenția polițiștilor, după ce un bărbat a reclamat la numărul de urgență 112 faptul că în timp ce ocupa un loc de parcare din fața unui imobil, a fost amenințat cu un pistol de către șoferul unui autoturism, pe fondul unor neînțelegeri legate de locul de parcare.
În urma verificărilor polițiștilor, cel bănuit de comiterea faptei a fost identificat în scurt timp. Este vorba de un bărbat de 37 de ani, din Hunedoara, care a relatat că a avut un conflict verbal cu o persoană care a parcat pe locul său de parcare și căreia i-a arătat un pistol de tip airsoft, spre a-l intimida, dar fără a-l amenința.
Bărbatul le-a predat polițiștilor un pistol de tip revolver cu aer comprimat, pe care îl deținea la domiciliu, precum și două butoiașe/rezervoare de gaz, care au fost ridicate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, pentru expertizare și continuarea cercetărilor.
În acest caz, ancheta este în desfășurare, iar polițiștii urmează să stabilească exact circumstanțele producerii incidentului și să decidă măsurile legale care se impun.
(sursa: Mediafax)