Marțea neagră, din 12 iulie, când moneda europeană a atins paritatea cu biletul verde, anunța vremuri grele pentru euro. Ceea ce era greu de conceput s-a întâmplat a doua zi: coborârea euro sub dolarul american. Scăderea monedei europene a început însă de câteva luni, trendul fiind clar, piețele valutare nu au receptat ca o surpriză schimbarea din ierarhie. La mijlocul lunii mai, euro valora 1,035 dolari, cel mai mic curs din ultimii cinci ani. Degradarea a fost însă abruptă după 2021, dar acest record negativ este atins după două decenii.
Istorie cu urcușuri și coborâșuri
Este interesant de urmărit cursa dintre euro și dolar, marcată de politicile monetare ale băncilor centrale emitente- BCE (Banca Central Europeană și Fed (Rezerva Federală a SUA). În ajunul lansării sale, la 31 decembrie 1998, cursul indicativ al euro față de dolar fusese stabilit la 1,11668 dolari, iar după prima zi de tranzacționare, în 4 ianuarie 1999, urcase la 1,1837. Din ianuarie 2000, în fața economiei americane în plină expansiune, noua monedă a pierdut startul și a coborât accelerat până la minimumul istoric de 0,8230 dolari, la sfârșitul lui octombrie. Revigorat după ce a intrat în circuit prin folosirea monedei europene de locuitorii din 12 țări - acum sunt 19 țări care formează Zona Euro (ZE) - în 2002, perspectivele sumbre de o parte și de alta ale Atlanticului aduc cele două monede să penduleze la nivelul de paritate. În anul 2000, colapsul monedei abia lansate a fost explicat prin concurența cu dolarul foarte puternic. Fluctuațiile de curs, care au ajuns la diferențele cele mai mari în 2008, au avut drept cauze momente de crize nearmonice. În 2008, când a apărut șocul Lehman Brothers, care a perturbat sistemul bancar american, euro s-a urcat pe culmi - la o paritate de 1,6 dolari, nemaiatinsă de atunci. Exportarea crizei americane în Europa i-a tăiat aripile, între anii 2010-2014, euro fluctuând între 1,20-1,50 dolari. Ultimul „cincinal”, cu schimbări majore politice în SUA și scăderea dinamismului european, criza covid-19, criza energetică și răspunsurile diferite de abordare a inflației au apropiat cursurile celor două monede prin umflarea mușchilor dolarului și o moleșeală în ZE, prinsă acum și în războiul economic cu Rusia, furnizorul ei principal de materii prime energetice. Spectrul recesiunii și instabilitatea politică din multe țări, la care se adaugă efectul de bumerang al sancțiunilor UE aplicate Rusiei agresoare, pun moneda europeană în situație fragilă față de dolar.
Scăderi de curs, plăți mai mari
Când a ajuns în 12 iulie la paritate cu dolarul, euro înregistra o scădere de 19 % de la ultimul maxim, din 6 ianuarie 2021, și cu 37% față de maximul istoric de 22 aprilie 2008, în timpul crizei financiare. Este o combinație de cauze pentru depreciere, dar analiștii financiar-bancari plasează în primul rând decalajul mare dintre politicile monetare, cu o diferență a ratei dobânzii foarte mare în favoarea dolarului. În anii anteriori, în frenezia reducerii dobânzilor de politică monetară, Fed a evitat dobânzile negative, față de BCE, care a stat o perioadă îndelungată sub acest prag. Apoi, Rezerva Federală a început să înăsprească politica monetară în pofida criticilor venite de la Casa Albă, când Trump arunca vorbe grele pentru „nebunia ” celor care ridicau dobânda. În acest timp, BCE a rămas cu dobânda înghețată; abia pe 21 iulie va face prima mișcare. Fed a majorat dobânda cheie cu 0,25 puncte în 17 martie, cu 0,5 puncte pe 5 mai și apoi cu alte 0,75 puncte pe 16 iunie. Graficul prevăzut la Frankfurt este mai lent, cu creșteri de 0,25 în această săptămână și alta de maximum 0,50 în septembrie. Apare clar diferența între prudența BCE față de energia Fed în folosirea pârghiei principale a politicii monetare - dobânda de referință. Aceasta se regăsește în întărirea dolarului. Dar nu este singura cauză.
DIFERENȚE DE OPINIE ÎN CONSILIUL GUVERNATORILOR
Să nu credem că șefa BCE, Christine Lagarde „este de capul ei” când se stabilesc deciziile. Neînțelegerile din Consiliul Guvernatorilor privind politica dobânzilor pleacă și din tendința de fragmentare a ZE din cauza diferențelor de finanțare a datoriilor, așa numitele spread- uri. Programul de achiziții selective a datoriilor publice pentru a atenua diferențele de rate la împrumuturile statelor nu este acceptat de Guvernatorul Bundesbank. Acesta crede că prioritatea trebuie să fie lupta BCE cu inflația, țările supraîndatorate având primele obligația să adopte planuri de austeritate financiară pentru limitarea deficitelor și comprimarea spread-urilor. Incertitudinea că se poate menține unitatea ZE alimentează neîncrederea față de moneda europeană, care este „minată” și de posibilitatea revenirii crizei datoriilor suverane, în care „sindromul grecesc” a rămas ca un vis rău.
Germania, locomotiva obosită
Din rolul de locomotivă a economiei europene, Germania a devenit o sursă de neîncredere pentru moneda euro. Germania este cel mai serios amenințată de recesiune pentru că sectorul ei industrial este puternic afectat de penuria de componente și materiale importate din Asia, la care se adaugă șocul „derusificării forțate” în aprovizionarea cu gaze și petrol de la sursa de care este dependentă. Un „sevraj” energetic al Germaniei, cu greutatea economiei ei pentru întreaga ZE, s-ar repercuta asupra ansamblului UE, cu presiunea adiacentă asupra euro, pe un termen mai lung. Analizele arată că dependența UE de importurile rusești de energie face ca perspectivele ZE să fie incerte, în comparație cu SUA, care au surse proprii substanțiale de materii prime. Iată de ce piețele financiare înclină preferințele spre dolar, moneda în care se calculează prețurile la petrol și gaze.
Foarfeca plăților: cumperi scump și vinzi ieftin
Scenariul unei recesiuni posibile în Europa include și componenta de timp în care acest fenomen se manifestă. Cauzele deprecierii monedei euro față de dolar au o mare probabilitate de a persista. Fundamentele economiei americane îi dau acesteia o rezistență la șocuri și o capacitate mai rapidă de revigorare comparativ cu a zonei euro. De aici derivă și o menținere pe termen mai lung a actualei perioade a „dolarului tare” în care s-a intrat. În ansamblu, deprecierea monedei euro în raport cu dolarul atrage o deteriorare a raporturilor comerciale pentru ZE. Pentru a obține dolarii necesari achiziției aceleiași cantități de bunuri și servicii din zona dolarului trebuie să vinzi o cantitate mai mare de bunuri și servicii. Altfel spus, aceeași cantitate de bunuri și servicii din ZE este schimbată cu tot mai puține bunuri și servicii din zona dolarului. Deci te duci la piață să vinzi ieftin în euro și să cumperi scump în dolari. Există însă și avantajul favorizării exporturilor din ZE spre zona dolarului, mărfurile europene fiind mai ieftine pe piața americană. În schimb, turistul american care vine în Europa este favorizat de dolarul puternic.
Inflația la inflație trage
În bilanțul schimburilor, deprecierea monedei euro în raport cu dolarul adaugă un plus de inflație la inflația deja existentă. ZE este deja afectată de creșterea prețurilor în dolari la petrol, gaze, alimente, materii prime care sunt cotate la burse în moneda americană. Atunci când aceste prețuri sunt convertite în euro, creșterea este și mai mare, din cauza deprecierii monedei unice europene. Costurile în euro sunt apoi direct transferate asupra prețurilor de vânzare către consumatori care resimt de fapt două inflații: cea „naturală” provenită din costurile interne ale economiei și cea transferată din convertirea de la dolarul tare la euro slab. Inflația se situează la niveluri record pentru ultimii 20-30 de ani. În Zona Euro, inflația a atins 8,2%, iar în SUA, 8,6%.
POLITICA ȘURUBULUI STRÂNS
Deprecierea euro în raport cu dolarul, pentru că este inflaționistă, are ca remediu folosirea instrumentelor politicii monetare. Așadar, ajungem iar la dobânda de politică monetară, pe care teoria, dar și practica crizelor inflaționiste o recomandă ca eficientă. Ca urmare, BCE va fi obligată, consideră majoritatea analiștilor, să treacă mai rapid la creșterea dobânzii directoare, chiar peste nivelurile temperate anunțate. Strângerea șurubului monetar va fi posibil urmată de revenirea la disciplina deficitelor, amânată în UE ca urmare a pandemiei.
Banca Națională urcă dobânda
La o inflație anuală de 15,1 la sută, răspunsul Băncii Naționale a României este o ridicare a dobânzii de politică monetară la 4,75 %, de la 7 iulie. Banca Centrală a adoptat o poziție activă în politica monetară, în condițiile presiunii constante a inflației, care s-a dublat de la începutul anului. În 11 ianuarie dobânda de referință a crescut de la 1,75 puncte procentuale la 2pp. Apoi, gradual, ea a ajuns la valoarea de 4,75, pasul cel mai mare, de 1pp, fiind adoptat de Consiliul de Administrație în ultima ședința de politică monetară. Comunicatul BNR menționează că în adoptarea acestei decizii „deosebit de relevante sunt perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE și Fed, precum și nivelul și dinamica majorării ratelor dobânzilor reprezentative de către băncile centrale din Cehia, Polonia și Ungaria”.
Cursul de schimb leu/euro și leu/dolar nu a plasat în ultimele zile dolarul peste euro, dar ecartul dintre cele două monede străine s-a apropiat.