Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu in rugbyul international. Un jucător a MURIT la doar 31 de ani

Doliu in rugbyul international. Un jucător a MURIT la doar 31 de ani

Fostul închizător al formaţiei de rugby neozeelandeze Auckland Blues, Kurtis Haiu, a murit la doar 31 de ani, după o lungă luptă cu cancerul, a anunţat Asociaţia Jucătorilor de Rugby din Noua Zeelandă.

Haiu, care a jucat 53 de partide pentru Blues, între 2006-2011, s-a retras din activitatea sportivă în urmă cu 5 ani, după ce a fost depistat cu o formă rară de cancer osos.

''Haiu a luptat cu mult curaj într-o bătălie grea. A fost o bucurie să joc alături de el şi vom păstra vie amintirea lui'', a spus căpitanul formaţiei Blues, Jerome Kaino.

Moartea lui Haiu a fost anunţată pe reţelele de socializare de fostul All Blacks, Keven Mealamu. AGERPRES

Subiecte în articol: cancer deces rugby
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri