Jurnalul.ro Ştiri Politică Dominic Fritz a depus dosarul pentru dobândirea cetățeniei române

Dominic Fritz a depus dosarul pentru dobândirea cetățeniei române

de Redacția Jurnalul    |   

Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a depus joi dosarul pentru dobândirea cetățeniei române: „Cu bune, cu rele, cred în România și în potențialul său. Iubesc această țară și vreau să-i croiesc soarta împreună cu voi toți”.

„Așa arată zâmbetul unui român în devenire. Azi mi-am depus dosarul pentru dobândirea cetățeniei române. Adevărul este că de mult mă simt unul de-al vostru. Să am și un pașaport românesc va fi confirmarea oficială pentru un fapt simplu: Cu bune, cu rele, cred în România și în potențialul său. Iubesc această țară și vreau să-i croiesc soarta împreună cu voi toți”, scrie pe Facebook Dominic Fritz.

El mulțumește României „pentru această călătorie extraordinară la care m-ai invitat când am călcat pentru prima oară pământul tău, la 19 ani”.

„Și mulțumesc Europa că mă lași să fiu timișorean din Pădurea Neagră, român german și, mai ales, om liber printre oameni liberi”, încheie Fritz.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Dominic Fritz cetatenie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri