Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump a părăsit o întâlnire cu Democraţii la scurt timp după ce a început

Donald Trump a părăsit o întâlnire cu Democraţii la scurt timp după ce a început

Preşedintele SUA, Donald Trump, a părăsit o discuţie cu liderii democraţi, după ce aceştia au refuzat să ofere fonduri pentru construcţia zidului de la graniţa SUA – Mexic.

Refuzul oferit de Nancy Pelosi şi Chuck Schumer, privind finanţarea zidului, l-a determinat pe Donald Trump să catalogheze întâlnirea drept “o pierdere de timp”. Democraţii l-au acuzat pe Donald Trump de un “acces de furie”.

Preşedintele SUA a solicitat 5,7 miliarde de dolari pentru construcţia unui zid din oţel, care a fost în centrul campaniei sale electorale. Cu toate acestea, Democraţii – care controlează Camera Reprezentanţilor – au refuzat să ofere finanţarea.

Întâlnirea dintre Donald Trump şi liderii Democraţi a durat aproximativ 14 minute.

Într-o postare pe Twitter, Donald Trump a făcut un rezumat al întâlnirii. “Am părăsit întâlnirea cu Chuck şi Nancy, o adevărată pierdere de timp. Am întrebat ce se va întâmpla în 30 de zile dacă încep repede lucrurile, o să aprobaţi Securitatea la Graniţă, plan care include un zid sau o barieră din oţel? Nancy a spus NU. Am spus pa-pa, nimic altceva nu funcţionează!”, a scris Donald Trump.

 

Domnul Schumer a confirmat că schimbul de replici a existat. Când Nancy a refuzat să sprijine construcţia zidului, Donald Trump a refuzat să mai continue discuţia. “Doar s-a ridicat şi a spus: Atunci nu avem nimic de discutat, apoi a ieşit afară. Din nou, am văzut un acces de furie pentru că nu primeşte ce vrea.”, a spus domnul Schumer, potrivit BBC. 

Donald Trump va face o vizită la graniţa cu Mexic, joi.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri