„Ioana și Alexandru Beldiman au oferit Muzeului Municipiului București, pe parcursul anului 2021, o colecție generoasă și diversificată ce îmbogățește Pinacoteca București. Obiectele au calități artistice și documentare deosebite și au fost grupate, în funcție de proveniența acestora, în Fondul Nicolae (Nicholaus) Mișu, Hortensia Masichievici-Mișu și Nicolae Masichievici-Mișu, Fondul familiei Beldiman și Fondul Gabriel Popescu.
Din Fondul Hortensia Masichievici-Mișu, artist plastic (1917-2010) și Nicolae Masichievici-Mișu, inginer (1925-2004) face parte și un corpus de lucrări realizate de însăși Hortensia Masichievici-Mișu: plăci de gravură, gravuri, desene și ilustrații. O selecție a acestor opere din donație este prezentată în cadrul expoziției de față. Pentru crearea unei imagini cât mai complexe privind activitatea Hortensiei Masichievici-Mișu au fost inserate și lucrări aflate deja în patrimoniul Pinacotecii București, publicații pe care le-a semnat, dar și câteva lucrări din colecția familiei Beldiman. Aprecierile de care artista s-a bucurat de-a lungul timpului sunt ilustrate prin diplomele și medaliile expuse – printre care amintim Premiul Ion Andreescu al Academiei Române (1994) și Ordinul Meritul Cultural în gradul de Mare Ofițer, categoria Arte Plastice (2004)”, a declarat Angelica Iacob, șef Secție Artă MMB.
„După 1940, recent refugiată la București din Cernăuțiul cedat, Hortensia (Puia) Masichievici s-a adresat sculptorului Oscan Han, profesor la Academia de Arte Frumoase din București, bătând la ușa atelierului acestui maestru pe care nu-l cunoștea. Hotărârea viitoarei artiste de a-și croi un alt destin era luată. Farmecul tăcut al artei gravurii Puia Masichievici îl percepuse în preajma artistului gravor și pictor de biserici Dumitru Dimitriu-Nicolaide, lucrând un timp alături de el. Contribuia la pasul de a-și schimba viața, dincolo de cazul propriului tată (care cocheta cu grafica în orele sale de libertate) și scurta experiență proprie de angajată la Banca Națională din București, ce-i demonstra că postura de funcționar nu i se potrivea. Chemarea artei devenise o decizie. În anii ‘90, la capătul celălalt al vieții, așezate sub semnul desenului și al gravurii, Puia Masichievici expunea desene colorate, geometrii poetice, obținute de ea în tehnicile noi ale calculatorului. O operă structurată pe secvențe stilistice diferite, de la realism la suprarealism și la abstract, lucrările Puiei Masichievici s-au născut succesiv din tendințele artistice afirmate pe parcursul veacului trecut.
Ceea ce am admirat mereu la Puia Masichievici a fost neobosita continuitate și dârzenie, tenacitatea efortului spre înainte. Prin această etică și prin această strategie, Puia Masichievici se așază magistral în salba de artiste care au străbătut la noi secolul XX”, a afirmat Ioana Beldiman, istoric de artă.
*****
Licențiată a Facultății de Drept din Cernăuți (1939) și a Academiei de Arte Frumoase din București (1947), sub coordonarea profesorilor Nicolae Dărăscu și Camil Ressu, Hortensia (Puia) Masichievici-Mișu (16 septembrie 1917, Chitila - 12 ianuarie 2010, București) a urmat, în anii III și IV de studiu, și cursurile Academiei Libere a profesorului Marcel Guguianu. În perioada 1953-1959 a lucrat pictură religioasă cu Dumitru Dimitriu-Nicolaide. Pictorul a îndrumat-o atât în tehnicile de frescă și tempera, cât și în linogravură și xilogravură.
De-a lungul timpului, artista s-a afirmat în special în calitatea sa de graficiană. Hortensia Masichievici a debutat cu „Portret de fetiță” la Salonul Oficial de Toamnă din 1943 (Desen, Gravură, Afiș) și a devenit membru în Uniunea Artiștilor Plastici în 1958, realizând în acest scop patru gravuri pe care le-a prezentat apoi la Expoziția Internațională de la Moscova din același an.
Hortensia Masichievici-Mișu a participat la anuale de grafică, saloane de pictură și sculptură, expoziții de artă decorativă, manifestări de artă românească în străinătate. Printre participările sale la expoziții internaționale amintim cea de-a XXX-a ediție a Bienalei de la Veneția din 1960, cu o linogravură în culori realizată în 1958, intitulată „Pace”. O expoziție retrospectivă a operei artistei a fost organizată în 2002 la Galeria Etaj ¾, Teatrul Național din București.
În perioada recentă a realizat lucrări de grafică cu ajutorul calculatorului și a scris proză scurtă. A publicat, printre altele, „Destinul unui pian”, în versiune germană, în volumul „Von Reichenbach bis Buenos Aires”, apărut la Akademie für Ältere, Heidelberg (1996), „O casă uitată” în volumul „Povestea caselor” de la Editura Simetria, București (1999), volumul de proză scurtă „Microbul și alte povestiri adevărate” (2003), Editura Anima, un volum de desene, „Răsfrângeri” (2005), un volum de gravuri mici, „În umbra tăcerii” (2006), la Editura Anima, ș.a.
Hortensia Masichievici-Mișu a primit numeroase premii și distincții, printre care: Medalia „Meritul Cultural clasa I” (1968), Medalia de aur pentru gravură a Academiei „Tommaso Campanella” (Roma, 1968), Premiul Uniunii Artiștilor Plastici București pentru Grafică (1992), Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1994), Premiul de onoare al Trienalei de gravură de la Chamalière (Franța, 2000), Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Mare Ofițer, categoria Arte Plastice (2004).
*****
Expoziția „Donația Beldiman: Hortensia Masichievici-Mișu – Gravura ca pasiune”, curatoriată de Angelica Iacob și Ioana Beldiman, va putea fi vizitată la Palatul Suțu până pe data de 9 octombrie 2022.