Univesitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca și ASE București, se află în topul primelor 500 de instituţii de învăţământ la nivel mondial şi pe primul loc în România în domeniul educaţiei şi cercetării economice, potrivit Quacquarelli Symonds (QS) în 2021.
"Universitatea 'Babeş-Bolyai' din Cluj-Napoca, prin Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, este un lider al instituţiilor de învăţământ superior din România în ramura ştiinţelor economice. Poziţia pe care UBB o ocupă în cele mai comprehensive şi prestigioase clasamente internaţionale de ierarhizare valorică a universităţilor denotă, totodată, calitatea educaţiei şi a cercetării derulate în domeniile ştiinţelor economice. Astfel, conform celei mai recente ierarhizări internaţionale pe domenii de ştiinţă realizată de Quacquarelli Symonds (QS) în 2021, UBB este prezentă în topul celor mai bune 500 universităţi din lume în trei domenii esenţiale ale ştiinţelor economice: Social Sciences & Management, Business & Management Studies, respectiv Economics & Econometrics", transmite UBB.
Astfel, în sectorul Științelor sociale și Management, UBB se află pe poziția 401-450, urmată de Universitatea București, poziția 501-520. În domeniul Afacerilor și Management, UBB este tot pe poziția 401-450, urmată de ASE București 501-550. În Economii și Econometrie, ASE București se află pe locul 401-450, urmată de UBB 451-500.
"O altă ierarhizare internaţională relevantă pe domenii de ştiinţă este realizată de Times Higher Education (THE). Conform celui mai recent clasament făcut public de THE în 2021, doar patru universităţi din România au reuşit să intre în clasamentul global din domeniul de ştiinţă Business & Economics, toate pe poziţia 601+, UBB fiind printre acestea. Mai mult decât atât, UBB este cea mai bine poziţionată instituţie de învăţământ superior din România în acest domeniu, luând în considerare doi dintre indicatorii esenţiali cuantificaţi de către THE: citările lucrărilor publicate (reflectând impactul şi relevanţa cercetării derulate în UBB, în acest domeniu); perspectiva internaţională (reflectând internaţionalizarea instituţiei, atât din punctul de vedere al studenţilor, cât şi al cadrelor didactice şi al relaţiilor internaţionale alte universităţii)", arată documentul.