Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că i-a spus atât preşedintelui executiv al formaţiunii, Valeriu Zgonea, cât şi altor colegi din conducere că, dincolo de interesul personal, toţi au o datorie uriaşă faţă de acest partid şi, implicit, faţă de ţară.
"Eu i-am spus ceea ce mi-am spus şi mie, în aceste zile, pentru că nu-s copil sau nu am fost copil ca să am speranţe deşarte pentru ziua de astăzi, şi anume că, dincolo de interesul personal, dincolo de planul personal, avem toţi o datorie uriaşă faţă de acest partid şi implicit faţă de această ţară. Ne uităm cu toţii, nu este foarte complicat, în istoria recentă: de câte ori a fost PSD la guvernare, România s-a dezvoltat, de câte ori PSD n-a mai fost la guvernare România nu s-a mai dezvoltat. Şi astăzi am văzut aceeaşi atitudine, aceleaşi vorbe: 'Nu sunt bani, trebuie austeritate, trebuie să îngheţăm salariile, trebuie să tăiem salariile', acelaşi lucru. Şi, pentru asta, toţi trebuie să ne gândim că, dincolo de interesele personale, ţara asta are nevoie de PSD", a spus Dragnea, la sediul central al PSD.
El a fost întrebat cum comentează faptul că preşedintele executiv al partidului, Valeriu Zgonea, a afirmat vineri că se gândeşte până luni dacă îşi dă sau nu demisia din conducerea partidului.
"Nu am de unde să ştiu ce va face, dar i-am spus şi lui, şi tuturor colegilor că astea au fost motivele pentru care eu am luat această decizie care nu e uşoară (n.r. să rămână preşedinte al PSD), pentru că puteam să fac un pas în lateral şi rămâneam informal să conduc partidul şi campaniile. Nu e în regulă pentru toţi militanţii partidului şi pentru cei care ne susţin", a explicat Dragnea.
Întrebat dacă imaginea PSD nu va fi afectată de condamnarea sa, Liviu Dragnea a spus: "Cred că cel mai bine vom avea răspunsul pe 5 iunie, în speranţa că atunci se vor organiza alegeri, că am înţeles că liberalii discută cum să fie amânate alegerile, ca să fie organizate în două, trei sau patru tururi. Sunt în stare să arunce în aer ţara şi pentru situaţia asta".
Preşedintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, a declarat vineri că se gândeşte până luni dacă îşi dă sau nu demisia din conducerea partidului. AGERPRES