Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dragnea, despre aprobarea modificărillor la codurile penale

Dragnea, despre aprobarea modificărillor la codurile penale

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul PSD, a declarat că varianta de a adopta prin ordonanţă de urgenţă modificările preconizate la codurile din justiţie este una pertinentă, având în vedere că mai multe legi importante din programul de guvernare aprobate în Parlament au fost întârziate de partidele de opoziţie şi preşedintele Klaus Iohannis prin atacarea repetată la CCR.

 

"Macovei şi Prună. Vă referiţi la codurile aprobate prin ordonanţe de urgenţă.Este foarte pertinent.O să ne gândim. Sincer. E de luat în seamă, pentru că chiar astăzi mă gândeam, tot ce am aprobat în Parlament, tot ce am aprobat important, vorbim de legile care susţin şi fac parte din programul de guvernare, legile care sunt pe zona de justiţie şi alte legi care sunt dorite şi pe care le adoptăm, domnule, le-au întârziat, într-o veselie.Ba atacă Iohannis sau atacă PNL, USR. Vine de la Curte, iar atacă, respinge Curtea, ajunge la Iohannis, atacă iar, cu toate că ştie că nu mai poate, dar atacă să treacă timpul şi după aia probabil că o să le întoarcă la Parlament, să zică: domnule, articolul ăsta îl vreau aşa şi nu invers", a declarat Liviu Dragnea la Antena 3, fiind întrebat de ce PSD nu ia în calcul să acţioneze pe acelaşi tipar în privinţa schimbărilor referitoare codurile din justiţie folosit de Monica Macovei pe vremea când era ministru al Justiţiei.

Preşedintele PSD a adăugat că urmare a acestor atacuri la CCR coaliţia majoritară a decis să adopte Legea achiziţiilor publice şi Legea privind parteneriatul public-privat prin ordonanţe de urgenţă.

"Asta e motivul pentru care două legi fundamentale, Legea achiziţiilor publice, care transformă anii în luni - da? - anii în care stăteam ca proştii toţi şi ne uitam că nu putem să facem nici o investiţie şi Legea privind parteneriatul public-privat, le-am adoptat prin ordonanţe de urgenţă, guvernul. Am aprobat prin lege Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. A şi anunţat PNL-ul şi USR-ul, acum se înghesuie, atacă la Curtea Constituţională. N-au nici un motiv, doar să-l întârzie, şi ceea ce spuneţi dumneavoastră are foarte mare sens şi o să vorbim săptămâna asta, o să vorbesc şi cu domnul Tăriceanu şi cu doamna prim-ministru şi cu domnul Toader şi să vedem, să facem o discuţie aşezată, pentru că e clar, pe codurile penale vor ataca, va fi vacanţa parlamentară. Noi o să facem sesiune extraordinară, dar o să facem, iar atacă, şi o să ne gândim serios, un calendar posibil pe masă", a declarat Dragnea. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri