Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că toate persoanele care pot da răspunsuri în faţa comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009 trebuie să fie prezente la audieri.
"E important să aflăm cât mai multe adevăruri. Pe mine nu mă interesează foarte mult că vine Kovesi, nu vine Kovesi sau că vine ori nu vine Iohannis. M-ar interesa foarte mult să înţelegem ce s-a întâmplat în acea seară, ce s-a discutat la acea întâlnire şi să ne ducem mai mult pe calea adevărului cu privire la ceea ce s-a întâmplat în acele zile şi nopţi, pentru că lucruri foarte corecte nu s-au întâmplat. S-a vorbit mult prea mult, au apărut foarte multe documente, foarte multe ciudăţenii, lucruri care n-au fost explicate până acum, la care nu se găsesc explicaţii", a declarat Dragnea, la România TV.
Liderul PSD a subliniat că dacă va fi chemat la audieri va merge fără nicio problemă, deoarece este obligaţia lui să facă acest lucru, spunând că Parlamentul României este o instituţie importantă, nu "un grup de oameni care se întâlnesc întâmplător".
Liviu Dragnea a amintit că, împreună cu Dan Şova, a fost cel care a lucrat la contestaţia depusă de Mircea Geoană cu privire la rezultatul alegerilor.
"Sper să vină cât mai mulţi oameni. Sunt poate oameni pe care nici eu nu îi ştiu, care deţin informaţii ce ar putea ajuta la aflarea răspunsurilor pentru multe întrebări, unele rostite, altele nerostite şi peste care s-a aşternut uitarea. Poate fi o anchetă foarte interesantă. Depinde de cum vor gestiona cercetarea, cum vor gestiona audierile şi cât de mult vor dori cei care vor veni acolo să vorbească şi cât vor fi lăsaţi să vorbească, pentru că este şi o anchetă în paralel. O să vedem la final ce se întâmplă cu acea anchetă, dacă va avea o finalitate sau dacă, aşa cum s-a speculat, este o anchetă pornită pentru a bloca ancheta parlamentară", a mai spus preşedintele PSD.
Referitor la eventuala prezenţă a Laurei Codruţa Kovesi în faţa comisiei parlamentare de anchetă, Dragnea a spus că parlamentarii au la dispoziţie atribuţii şi competenţe care să le dea posibilitatea să o convoace. Dragnea a subliniat că parlamentarii din comisia de anchetă cunosc regulamentul şi ştiu cum trebuie să acţioneze, dacă cineva ar refuza să se prezinte la audieri. www.agerpres.ro