Jurnalul.ro Cultură DREAM ON – expoziția primăverii la Castelul Cantacuzino

DREAM ON – expoziția primăverii la Castelul Cantacuzino

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cu ocazia venirii primăverii, Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino din Bușteni inaugurează expoziția de artă contemporană „Dream On” a artistei Mirela Trăistaru, al cărei curator este Excelența Sa, Prințul Șerban Dimitrie Sturdza. Vizitatorii vor putea admira picturi și desene, completate de o instalație video ce redă o parte din lumea Mirelei Trăistaru. „Dream On” va fi deschisă în perioada 02 martie - 28 mai 2023.

Coordonată de Cristina Ploscaru și Daniel Sur, expoziția urmărește devenirea artistului Mirela Trăistaru prin corelarea elementelor din viața sa personală – familia, prietenii, sinele propriu – și a momentelor cheie, de-a lungul timpului – copilăria, tinerețea, fragmente din viața sa socială. Una dintre încăperile galeriei este destinată proiecțiilor video ce redau imagini din atelierul de creație al artistei, o conversație cu Mirela și imagini dinamice ale motivelor stilistice caracteristice artei sale, realizate de Cristian Farcaș.

Mirela Trăistaru este pictor, grafician, scenograf, realizator de costume și decoruri pentru teatru, cinema și televiziune, designer vestimentar, doctor în body painting, realizator de lucrări monumentale și curator. În calitate de artist plastic, Mirela Trăistaru a organizat peste 70 de expoziții personale și mai mult de 160 de expoziții de grup în România și în lume, în țări precum Austria, Bulgaria, China, Coreea de Sud, Danemarca, Egipt, Elveția, Filipine, Franța, India, Japonia, Kosovo, Macedonia, Maroc, Muntenegru, Olanda, Polonia, Serbia, SUA, Turcia, Ucraina și Ungaria.

Expoziția “DREAM ON” va fi deschisă publicului în perioada 02.03.2023 – 28.05.2023.

Castelul Cantacuzino din Bușteni a fost construit în 1911, la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit “Nababu’”, servind drept locuință de vară pentru familia nobilului și fiind la inaugurarea sa una dintre cele mai moderne construcții din Europa.

În 2010, monumentul devenit istoric  și aflat în proprietate privată a fost deschis pentru prima oară spre vizitare, cu scopul de a oferi tuturor doritorilor șansa de a admira o parte din moștenirea Nababului. De atunci, a devenit unul dintre cele mai importante obiective culturale și turistice de pe Valea Prahovei.

În 2015, a fost inaugurată Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino, iar prima expoziţie i-a fost dedicată pictorului spaniol Salvador Dali. Au urmat expoziții cu lucrări grafice ale artiştilor Pablo Picasso, Marc Chagall, Vincent van Gogh, Henri Matisse, Henri de Toulouse-Lautrec, dar şi expoziţii de artă contemporană cu lucrări ale unor artişti autohtoni, inclusiv o expoziție de sculptură cu ocazia Centenarului Marii Uniri, ce a adus împreună 100 de sculptori români. Acestor expoziții periodice au urmat multe asemenea, în încercarea de a delecta vizitatorii cu opere artistice de rang internațional.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: castelul cantacuzino DREAM ON
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri