Drumul pătlăgelei românești de la tradițional la exotic

Paradoxul românesc potrivit căruia avem teren agri­col bun din care putem hrăni încă o Românie, dar noi mâncăm din import se potrivește foarte bine și pentru cultura de roșii. Nu producem nici măcar un sfert din cât este necesar pentru piața autohtonă. Așa ajungem să aducem tone de roşii chiar din Orientul Mijlociu.

Tomate din Turcia, Spania, Israel

Este suficient să daţi o raită prin marile supermarketuri și prin piețe și veți vedea că marfa provine din aceste țări. Grecia și Bulgaria au exportat și ele în România, dar mai puțin. Arată bine, sunt bune de poză, dar la gust se deosebesc de cele româ­nești categoric, mai ales de cele care sunt crescute în câmp, în bătaia soarelui. Ceea ce ar trebui să îi trezească pe guvernanți și pe toți cei ce sunt factori de decizie sunt cifrele. De ce nu producem noi roșii, dacă piața este departe de a fi saturată!? Ca să ne facem o idee, avem 7.000 de hectare de teren cultivat cu tomate, deși avem nevoie de culturi întinse pe 30.000 de hectare. La cum arată lucrurile, se pare că nimeni nu are deocamdată soluţii pentru a asigura necesarul de consum din producţia internă. Din producă­tori am devenit doar consumatori.

Radiografie de calitate

Costel Vânătoru, cercetător științific la Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău, spune că sunt indicii care diferențiază roșiile de import de cele autohtone, dar că cele mai concludente reies în urma analizelor de laborator. Dar cum un astfel de instrument nu este la îndemâna oricui și este mai degrabă apanajul autorită­ților fitosanitare, am încercat să aflăm detalii primare pentru a ne asigura ce mâncăm atunci când vine vorba de roșii.

.

Nici soiul cherry nu scapă

În urma forţării cu substanţe chimice apare aspectul acela lemnos pe care-l găsim în inte­rior, când tăiem roșia. Fructul se maturează înainte de vreme pentru că se bagă stimulenți. Şi după recoltare sunt tratamente de coacere. Haideți să luăm roșiile cherry. Israelul a dezvoltat foarte bine acest segment de producție. Sunt aşi în producția de roșii de acest fel. Sunt mai zemoase, dar asta nu înseamnă că nu se folosesc și în acest caz tehnologii care nu au legătură cu creșterea pe sol a fructelor, așa cum se face la noi. Unul dintre indiciile clare că s-a intervenit chimic și genetic, dar și prin tehnologii care nu sunt prietenoase cu omul, este acela că durata de păstrare este mai lungă. Ajunge chiar la jumă­tate de an.

Nu știm ce ne intră în țară

Una dintre problemele Româ­niei la importurile de tomate este faptul că nici legislația autohtonă nu ajută producția. Ne raportăm prea mult la aspectul fizic al roși­ilor, să fie colorate uniform, să aibă mărime standard, dar uităm de conținut. ANSVSA cu greu face față controalelor pentru că paleta de importuri este mare. La înce­putul anului acestuia, autoritatea ne informa despre retragerea de pe piață a 20 de tone de roșii din Iordania din cauza nivelului crescut de pesticide. „Eu cred că sunt necesare certificate de cali­tate, de trasabilitate a produselor. În acestea să se precizeze unde sunt produse, ce tehnologie de cultură a fost aplicată, ce tratamente și ce sămânță a fost folosită. Și la semințe ar fi intere­sant de văzut dacă e vorba despre sămânță hibrid sau o sămânță modificată genetic”, consideră Costel Vânătoru.

Patria roşiilor este la Matca

Mircea Croitoru, președintele grupului de producători legu­me-fructe din localitatea Matca, judeţul Galați, ne confirmă că roșiile românești nu sunt încă la maturitate și că vor apărea în piețe în maximum două săptă­mâni. „Confirm și eu că ceea ce găsiți acum în piețe sau lanțuri de magazine nu sunt roșii românești. Doar cele din serele încălzite s-au făcut, dar numărul fermierilor cu astfel de sere este infim, nici nu se pune. La noi, în solarii și în câmp, roșiile vor fi coapte pe la sfârșitul lunii mai, începutul lui iunie. Aici în Matca suntem în jur de 4.000 de gospodării. Nu există familie care să nu producă tomate. Și dacă ne referim la calitate... știu că s-a vorbit că aici creștem intensiv. Anual facem analize fitosanitare. Tratamentele chimice sunt scumpe, nu au cum să fie folosite în exces. Cum să ne batem cu turcul care vine cu un preț extrem de competitiv! Să știți că de aceea la Matca am redus producția. Bașca faptul că anul ăsta, din cauza oscilațiilor de temperatură în solarii, roșiile s-au mai și mucegăit. Dacă scoatem 1,5-2 kg pe tufă. Anul trecut am avut și 3 kg pe fir.“

Fermierii străini folosesc spații de producții ce seamănă, mai degrabă, cu farmaciile. Planta nu crește în pământ, ci într-un soi de vată în care se pompează substanțe chimice de creș­tere rapidă. Practic, roşia nu mai are timp să se matureze natural, ci este forţată cu chimicale

Românii habar nu au ce intră peste ei în țară și le ocupă rafturile. Mi se pare extrem de grav. Nu mai spun că astfel de certificate de trasabilitate ar trebui să aibă și fermierul român. Un control mai drastic pe filieră ar avantaja consumatorul.

Costel Vânătoru, cercetător științific la Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău

Cum recunoaştem hibrizii

Tomata care nu are sămânță în interior este hibridă. E clar că nu se merge pe tehno­logie clasică dacă în locul seminței găsim o gelatină verzuie și niște puncte în loc de sămânță. Un fruct este mo-dificat genetic serios, vorbim de o tehnologie superintensivă dacă roșia are pulpa lemnoasă, tare. Sunt hibrizi care vizează durata de păstrare mult mai mult decât cea de securitate alimentară. Cerce­tătorul buzoian ne explică faptul că roșia are nevoie de 55 de zile să se dezvolte și că în faza în care este mare și verde trebuie să aibă răgazul să înmagazineze foarte multă clo-rofilă pe care apoi, prin procedee foarte complexe, natura o transformă în licopen, caroten, vitamine și minerale.

La ce să fim atenți când cumpărăm

- Roşia adevărată nu trebuie să fie ca piatra sau să aibă coaja tare;

- Uitaţi-vă la cotor să nu fie dur;

- Culoarea să fie de un roşu deschis, nu spre maroniu;

- La tăiere, produsul trebuie să fie zemos;

- Gustul natural e dulce-acrişor.