Jurnalul.ro Ştiri Observator Dumitru Prunariu, propus pentru titlul de cetăţean de onoare al Capitalei

Dumitru Prunariu, propus pentru titlul de cetăţean de onoare al Capitalei

Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei urmează să îi fie conferit lui Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic.

Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Potrivit referatului de aprobare, propunerea a venit din partea Asociaţiei Cadrelor Militare Femei în Rezervă şi Retragere "Slt. Ecaterina Teodoroiu".

La data de 14 mai 1981, Dumitru-Dorin Prunariu a participat la misiunea SOIUZ 40 din cadrul programului spaţial "lntercosmos" şi a petrecut în spaţiul cosmic 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute. La momentul zborului, Dumitru Prunariu a fost cel de-al 103-lea cosmonaut al lumii, iar de atunci numărul acestora a crescut la peste 450.

"Realizarea cu succes a zborului cosmic a fost recompensată prin decorarea cu cele mai înalte ordine ale României, dar şi prin recunoaşterea de asociaţii/societăţi internaţionale de prestigiu în domeniu. Este reprezentantul permanent al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic (ASE) la sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Paşnice a Spaţiului Extraatmosferic (COPUOS), de asemenea reprezintă Guvernul României la sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Paşnice a Spaţiului Extraatmosferic (COPUOS)", se aminteşte în referat.

Născut pe 27 septembrie 1952 la Braşov, de profesie inginer aeronautic, a fost pe rând ofiţer inginer în cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare, şef al Aviaţiei civile române, preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, ambasador al României în Federaţia Rusă, preşedintele Consiliului de ne-militarizare a spaţiului cosmic din cadrul ONU. În prezent, are gradul de general-locotenent în rezervă.

Din mai 2002, Dumitru Prunariu este membru de onoare al Academiei Americano-Române de Arte şi Ştiinţe înregistrată în California (SUA). De asemenea, este cetăţean de onoare al câtorva oraşe şi municipii: Cluj, Braşov (1999), Mediaş (2002).

Subiecte în articol: dumitru prunariu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri