Jurnalul.ro Ştiri Externe Duterte amenință un procuror al Curții Penale Internaționale

Duterte amenință un procuror al Curții Penale Internaționale

Președintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, a amenințat că va aresta un procuror internațional, dacă va conduce activități în țara sa, argumentând că nu mai este membru al Curții Penale Internaționale (CPI), așa că aceasta nu mai are niciun drept să conducă astfel de anchete, scrie The Guardian.

Susținând că procurorii duc un efort internațional pentru a-l descrie drept „un violator nemilos și fără inimă al drepturilor omului”, Duterte a retras Filipine din CPI cu o lună în urmă și a promis că va continua represiunea împotriva drogurilor, represiune în cadrul căreia au fost uciși mii de oameni.

Procurorul CPI, Fatou Bensouda, a anunțat în luna februarie că va începe o examinare preliminară a plângerilor făcute de un avocat din Filipine, care îl acuză pe Duterte și alți oficiali de top de cirme împotriva umanității.

Duterte a enumerat mai multe motive pentru care consideră că CPI nu are nicio jurisdicție asupra lui, iar vineri a sugerat că orice îndoială cu privire la acest lucru ar fi trebuit să fie eliminată odată cu retragerea sa.

„Care este autoritatea ta acum? Dacă nu suntem membrii ai tratatului, de ce ești în țara asta?”, a spus acesta pentru reporteri. „Nu poți exercita nicio procedură aici fără bază. Aste e ilegal și te voi aresta”.

Nu este clar dacă Bensouda sau CPI au desfășurat activități în Filipine legate de plângerea împotriva lui Duterte.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri