Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Economia își va atinge potențialul abia peste doi ani

Economia își va atinge potențialul abia peste doi ani

de Dan Straut    |   

Banca Națională a României (BNR) estimează, în ultimul său Raport asupra Inflației, că „economia este de așteptat a funcționa până la finalul anului 2021 cu un deficit de cerere”. Astfel că diferența („gap-ul”) dintre Produsul Intern Brut real și cel potențial „este de presupus a cunoaște o atenuare treptată”, revenind în teritoriul pozitiv în trimestrul II 2022, arată BNR. „Ajustarea majoră a deviației PIB din trimestrul II al anului curent reflectă magnitudinea ridicată a șocului nefavorabil de cerere, pe fondul deteriorării încrederii consumatorilor, inclusiv în contextul perspectivelor privind o creștere a ratei șomajului”, menționează autorii documentului. Conducerea BNR a decis, în şedinţa din 5 august 2020, reducerea dobânzii-cheie la 1,5% și a dobânzilor pentru facilitatea de depozit (la 1%), respectiv de credit (la 2%). Principalele incertitudini privind inflația sunt date de evoluția crizei sanitare și de politica fiscală.

 

2,7% este prognoza de inflație estimată de BNR pentru sfârșitul anului 2020.

 

Deviația Produsului Intern Brut

 

Sursa: BNR

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri