Jurnalul.ro Cultură Teatru Elena Caragiu, soția regretatului actor Toma Caragiu, a murit

Elena Caragiu, soția regretatului actor Toma Caragiu, a murit

de Vali Deaconescu    |   

Elena Caragiu, soția regretatului actor Toma Caragiu, a încetat din viață pe 14 noiembrie 2024, potrivit unui anunț făcut public de UNITER pe 17 noiembrie. Actriță și scriitoare de renume, Elena Caragiu s-a născut la București pe 18 septembrie 1937 și a avut o carieră remarcabilă în teatru și literatură.

Elena Caragiu a fost o actriță și scriitoare de origine română născută pe data de 18 septembrie 1937, la București. A urmat cursurile Facultății de Geologie la Universitatea din București. În anul 1958 își realizează visul de a intra la Institutul de Arte (IATC), pe care l-a absolvit în 1962.

Ca actriţă de teatru, s-a remarcat în piesele: în 1962, Olguța, în „Sonet pentru o Păpușe”, regia Lucian Giurchescu Teatrul „C. Nottara”; 1964, rolul principal în „Băiat bun dar cu lipsuri” Teatrul Giulești, apoi „Insula” de M. Sebastian la Teatrul de Comedie. La „Teatrul din Ploiești” în 1963, a început repetițiile în regia lui Valeriu Moisescu la două piese, cu actorul Toma Caragiu, Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, unde a jucat în 1968 rolul Dorotheii din „Vrăjitorul din Oz”, Dorina în „Ziariștii” – ambele în regia lui Ion Cojar -, Silvia în „33 de Scrisori anonime” regia Zoe Anghel, etc.

Între 1969-1972 a fost angajată la „Teatrul Bulandra”, unde a jucat Regina în „Strigoii” de Henrik Ibsen, regia Marietta Sadova, Jenea în „Valentin și Valentina”, de Aleksei Arbuzov, regia Adrian Georgescu, precum și în „Spectacolul de Muzică și Poezie” alături de Florian Pittiș și Ion Caramitru, în regia lui Valeriu Moisescu. Repetițiile întrerupte la „A Douăsprezecea Noapte” de Shakespeare, din cauza bolii regizorului Aureliu Manea, au făcut ca acest proiect să se termine pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca. În 1973 a jucat rolul Violei în „A Douăsprezecea Noapte”, apoi pe acela al văduvei din „Poveste Vietnameză”, precum și rolul Veta din „O Noapte furtunoasă” de Caragiale, în regia lui A. Manea. În 1975, după o serie de întreruperi în activitatea teatrală că urmare a unui contract cu un disc la Paris, în 1975-76 a jucat pe scena „Teatrului Național Craiova” rolul Lady Macbeth în „Macbeth” de Shakespeare, regia Florica Mălureanu.

Elena și Toma Caragiu s-au căsătorit în 1964 și s-au mutat în București. În 1977, la 6 luni de la tragicul deces al lui Toma Caragiu în cutremurul din 4 Martie, a plecat la Paris. Își ia numele Helene Cara. Pe 21 iunie 1978, Elena a ajuns singură la New York, dupa ce a primit viza de emigrare în America. S-a căsătorit în 1982 cu John Chester, un inginer român cu nume american, astfel Helene Cara a devenit Helene Cara Chester.

A revenit în România în septembrie 2011, dorind să înființeze casa memorială Toma Caragiu.
 
Ea a decedat în Statele Unite ale Americii, la domiciului din Charlotte, NC, potrivit UNITER.

Subiecte în articol: elena caragiu toma caragiu a murit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri