Declararea și înscrierea în scripte, cu întârziere, a unei date de naștere nu era o practică neobișnuită la mijlocul secolului al XIX-lea în Principatele Române (nici mai târziu). Ba conferea inclusiv anumite avantaje nou-născutului, cel mai important fiind evitarea unui an de recrutare, mai ales când copilul era băiat și vedea lumina zilei la sfârșitul unui an calendaristic. Cazul lui Eminescu nu este singular. Consemnarea nașterii prietenului și rivalului (în amor) I. L. Caragiale a fost, de asemenea, amânată cu câteva zile. Legenda spune că părintele lui nenea Iancu s-ar fi îmbătat atât de crâncen, fericit că a fost blagoslovit cu un băiat, încât mahmureala însoțitoare momentului fericit l-a împiedicat să întreprindă ceva câteva zile bune. Argumentul fentării unui an de armată pare mai plauzibil, dar ce mai contează… Astăzi, aici, ne-am adunat energiile pentru a schița un portret-altfel poetului și jurnalistului Mihai Eminescu.
Ziua lui Mihai Eminescu pe bune
Cedăm inițiativa istoricului literar Paul Cernat, care a ținut să lămurească, scurt, înainte de a devoala aspecte mai puțin știute din viața „Eminului”, următoarele: „De ziua lui Mihai Eminescu pe bune (20 decembrie 1849; face 175 de ani așadar; ziua de naștere de pe 15 ianuarie e fake) vă propun o incursiune în arhiva familiei. Astfel, istoricul Gheorghe Eminescu, băiatul lui Matei Eminovici și-al surorii primarului mizilean Leonida Condeescu, își amintea că, într-o scrisoare a Liviei Maiorescu pusă la dispoziție de Augustin Z. N. Pop, fiica liderului junimist - pe atunci domnișoară de onoare la Casa Regală - îi scria revoltată unei prietene că, în prezența reginei Carmen Sylva, s-a citit la palat Luceafărul iar maiestatea ei și-ar fi exprimat părerea că nu-i decât o imitație nereușită după Vasile Alecsandri. Comentariul acid al Liviei: creier regal.” Interesant, nu?
Sentimentul unui zeu servit de-o muritoare
Dar să prizăm continuarea: „Pentru a fi corecți până la capăt, trebuie spus că Elena Văcărescu își amintește și ea că regina-poetă îl prefera pe conu’ Bazil (normal: acel rege-al poeziei, veșnic tânăr și ferice, îi cântase emoționant fetița moartă prematur și, în consecință, fusese adoptat la Palat, unde a devenit, printre altele, tovarășul de biliard al regelui Carol). Însă aceeași Carmen Sylva i-ar fi mărturisit cu fair play, spre bătrânețe, următoarele despre o vizită a lui Eminescu: Mi-am dat foarte bine seama că, din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceașca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere - ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de-o muritoare.” S-a ținut bine (băț!) Eminovici, nu?
Antijunimiștii și eticheta Minunescu
Dezvelim, mai departe, alte amănunte captivante relaționate cu omul și opera: „Cei care se scandalizează în fața pornografiei tinerilor poeți de azi confirmă, în mod involuntar, atitudinea moral-estetică din Eminescu. Studiul critic al canonicului blăjean Alexandru Grama (1891). Omul - care osândea drept periculoase pentru tineret pesimismul și erotismul romantic eminescian - nu era un caraghios incult, ci un spirit reprezentativ pentru canoanele victoriene ale epocii sale. Nici învățatul Anghel Demetriescu, alt detractor, nu era un cretin (G. Călinescu îl taxase astfel pentru judecățile despre Eminescu). De Macedonski ce să mai vorbim. Sau de antijunimiștii care, pe la 1875-1880, îi numărau cacofoniile și licențele poetice lui Minunescu. Ba chiar de junimiștii care-i taxau anacronismele și gafele.”
Acuzat că a furat teii lui Heine!
Tot aci: „În ceea ce îl privește pe Aron Densusianu - tăvălit de Maiorescu prin fulgii polemicii, după ce criticul fusese acuzat de plagiat - articolul său din 1894 despre Literatura bolnavă, unde îl pune la zid pe defunctul, dar contagiosul Eminescu, putea fi lejer semnat mai târziu (minus considerațiile despre poet) și de eminescodulul N. Iorga, puritan iubitor de sănătate morală în artă. Chitit să vâneze plagiate ale adversarilor, Aron l-a acuzat pe Eminescu că ar fi furat teii din poezia lui Heine transformându-i în teiul propriu; argumentul trecerii de la plural la singular fiind că în Germania teii erau peste tot, iar la noi - mai puțintei. Adevărul e că Eminescu a adaptat destule poeme germane (fără să fi fost vorba, propriu-zis, de plagiate), iar Heinrich Heine, foarte influent la noi, a fost, printre altele, un poet al teilor.”
Cultul păgân și suspect
Ce nebunie! „Noroc cu Elie Cristea, viitorul patriarh Miron, care i-a făcut dreptate, printre ardeleni, lui Eminescu în prima teză de doctorat despre el (Eminescu, viaţa şi opera. Studiu asupra unor creaţii mai noi din literatura română, Budapesta, 1895). Detractorii de tip Grama și Densusianu puneau genialitatea lui Eminescu pe seama cultului păgân și suspect al unei tinerimi naiv-idealiste, marcate de agitația politizată din jurul bolii și morții poetului-gazetar. Când te gândești că mulți dintre visătorii care, marcați de un complex al vinovăției colective, vedeau în el o victimă a societății erau socialiști sau, mă rog, proletari ai condeiului...” Încurcate căile consacrării unui poet național, nu?
Mustăți pleoștite și boli mintale
Completăm portretul-altfel al Eminescului cu niscaiva observații frapante ale profesorului Paul Cernat: „Unele fotografii ale lui Friedrich Nietzsche seamănă tulburător cu fotografia ultimului Eminescu (avem dovada!), aia cu ochii stinși și mustăți pleoștite. În mod evident, Mihai Eminescu nu avea cum ști ceva despre contemporanul său german - filosof-poet și profet, mutant nihilist al gândirii lui Schopenhauer, irelevant în afara Germaniei în timpul vieții lucide a compatriotului nostru. Există însă unele paralelisme incitante între cei doi.”
Amurgul zeilor
Anume? „Ambii gânditori lirici au fost marcați (și preocupați) de nihilismul epocii lor de amurg al zeilor. Și amândoi au simțit că apolinismul umanismului clasic european era pe ducă, iar barbaria dionisiacă se pregătea să-și ia revanșa. S-a speculat ceva pe tema asta în jurul Sărmanului Dionis. Inclusiv bolile mentale care au dus la decesul lor au fost supuse disputelor medicale: la Friedrich Nietzsche - între neurosifilis, schizofrenie și demență frontotemporală, la Eminescu - între sifilis nervos și psihoză maniaco-depresivă. Nietszche: cel mai spectaculos și mai influent mutant al culturii decadenței europene fin-de-siècle, profet amoralist și anarhic al marilor răsturnări care aveau să vină.”
Tendințe, (con)fluențe, influențe
Într-un studiu reper despre mutațiile poeziei românești, Ioana Em. Petrescu a urmărit felul în care Eminescu i-a influențat pe marii noștri poeți moderni de după el. Doar Macedonski a fost o excepție notabilă - Eminescu l-a acuzat de corupție, pe vremea când era guvernator al Sulinei, iar Macedonski a comis acea epigramă nefericită urmată de atacuri pe care le-a plătit multă vreme. „Există totuși compatibilități de fond între cei doi rivali cu agende opuse (sau anxietate a influenței?). Comparați, de exemplu, Cezara și Thalassa. N-am stat să inventariez toate exegezele eminesciene apărute în ultimele două decenii, dar ele sunt foarte numeroase și, câteva, remarcabile. Ca și prietenul său Caragiale, alt clasic greu traductibil, Eminescu continuă să ne reprezinte la vârf.”, a punctat Paul Cernat.
La spartul târgului
Manuscrisele lui Mihai Eminescu - 46 de volume, aproximativ 14.000 de file - au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu (protectorul poetului) în 1902. 46 de ani mai târziu, autorul bijuteriei „Odă în metru antic” era împopoțonat cu titlul de academician.
175 de ani se vor fi împlinit în 20 decembrie 2024 de la nașterea lui Mihai Eminescu.
„20 decembrie 1849 e ziua lui Mihai Eminescu pe bune (face 175 de ani așadar). Ziua de naștere de pe 15 ianuarie e fake.”, Paul Cernat, istoric literar
„Mi-am dat foarte bine seama că, din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceașca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere - ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de-o muritoare,”, regina României Carmen Sylva, după ce l-a ademenit pe Eminescu cu ceai
„Chitit să vâneze plagiate ale adversarilor, Aron Densușianu l-a acuzat pe Eminescu că ar fi furat teii din poezia lui Heine transformându-i în teiul propriu.”, Paul Cernat, istoric literar
„Și Eminescu, și Nietzsche au simțit că apolinismul umanismului clasic european era pe ducă, iar barbaria dionisiacă se pregătea să-și ia revanșa.”, Paul Cernat