Jurnalul.ro Ştiri Externe „Motoarele” Europei deschid un nou capitol în relațiile bilaterale

„Motoarele” Europei deschid un nou capitol în relațiile bilaterale

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele francez, Emmanuel Macron, și viitorul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, s-au întâlnit și au stabilit să deschidă un nou capitol în relațiile franco-germane, susține o sursă. Întâlnirea a avut loc la Paris. Partidul lui Friedrich Merz a câștigat alegerile parlamentare de duminică.

Președintele francez Emmanuel Macron și Friedrich Merz au convenit în timpul unei întâlniri la Paris să deschidă un nou capitol în relațiile franco-germane, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată de viitorul cancelar al Germaniei.

„A existat un mare acord și numeroase puncte de plecare pentru inițiative comune”, a spus sursa, adăugând că a existat o atmosferă prietenoasă în timpul întâlnirii de miercuri de la Palatul Elysee.

Anterior, Macron, care marți s-a întâlnit cu președintele american Donald Trump la Washington, i-a informat pe liderii UE despre rezultatul discuțiilor.

Merz, ai cărui conservatori s-au clasat pe primul loc la alegerile de săptămâna trecută, va încerca să formeze o coaliție de guvernare cu partidul social democrat al actualului cancelar al Germaniei, Olaf Scholz.

Friedrich Merz a spus de mai multe ori în campania electorală că Europa trebuie să se unească în fața administrației Trump și să-și asigure propria apărare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri