Jurnalul.ro Cultură Carte Enciclopedia umorului, în exclusivitate cu Jurnalul de luni, 22 ianuarie

Enciclopedia umorului, în exclusivitate cu Jurnalul de luni, 22 ianuarie

Începe anul râzând în hohote! Luni, 22 ianuarie, Jurnalul îţi oferă primul volum din "Enciclopedia umorului de buzunar". Cei dintâi "luaţi în vizor" sunt doctorii şi asistentele, dar şi situaţiile neprevăzute ivite în timpul vizitelor la medic.

"«Când lucrurile nu merg bine, rușii fac revoluție, polonezii fac grevă, iar românii fac umor». Această zicală cu autor necunoscut se potriveşte perfect caracterului nostru. Şi în circumstanţe fericite, şi în împrejurări nefericite românii fac glume sau haz de necaz", ne-a mărturisit autorul Ion Pecie de ce s-a gândit să adune, încă din 1980, mii de bancuri şi să le publice în "Enciclopedia umorului de buzunar".

Grupate pe categorii (La consult, Onorarii, Pacienți săraci, Pacienți bogați, Operații, Nașteri, Dentiști, Psihiatri, Salvarea etc), bancurile sunt şi clasice, şi din zilele noastre. Însă toate te fac să râzi pe săturate, dar şi să-i priveşti cu simpatie pe doctori.

Iată câteva bancuri din Enciclopedia umorului de buzunar, volumul "Să râdem cu doctorii":

1. Ultimul descendent al unei nobile, dar decăzute familii, jucând la loterie, a câștigat premiul excepțional de un milion de franci.

Cum inima contelui era șubredă, sarcina sa-l anunţe i-a revenit prietenului familiei, care era și medicul curant al acestuia.

- Ce-ai face, a început discuția medicul, dacă ai câștiga la loterie?

- Ce întrebare, a oftat contele. Aș încerca să răscumpăr moșia, castelul, alte datorii...

- Dar dacă ai câștiga mai mult?

- În afara datoriilor, ți-aș face și ție un cadou substanțial. În definitiv, mă îngrijești de douăzeci de ani și nu ți-am dat niciodată vreun franc!

- Dar dacă..., aici respirația medicului s-a oprit de emoție, dar dacă ai câștiga premiul cel mare, de un milion de franci?

- Ei, atunci..., a răspuns vesel contele, ei bine, atunci ți-aș da ție jumătate! Bate palma aici!

Dar nu mai avea cine să întindă mâna. Medicul murise de apoplexie.

 

2. - Cum îl găsești pe noul nostru doctor de dispensar?, întreabă o prostituată pe o "colegă".

- Cam scump. Pe o vizită de-a lui trebuie să-i dau cât iau pe două vizite ale mele.

 

3. După ce a consultat un pacient modest îmbrăcat și timid și a completat câteva date într-un registru, medicul îi spune bolnavului:

- Deci, ați reținut. Începând de mâine, nu tu alcool, tutun, local, teatru, nici măcar cinematograf. Și veniți săptămânal la consultație.

- Și ce-mi rămâne să mai fac, domnule doctor? Chiar, ce voi face?

- Veți face economii, ca să-mi plătiți consultațiile.

 

4. Un cioban, într-un compartiment de tren, vede că ceilalți călători i se adresează unuia dintre ei cu apelativul „domnule doctor”, așa că, la un moment dat, își ia inima în dinți și îi spune acelui om:

- Domnule doctor, știți, pe mine mă cam doare testiculul stâng... și n-am avut bani să merg la spital.

- Baciule, dar dumnealui e doctor în DREPT!, sar ceilalţi cu gura pe el.

- Aha, la stângul nu se pricepe?

 

5. Un bolnav își revine din anestezie.

- Doctore, nu trebuie să-mi mai spui nimic! Ce-a fost mai rău a trecut! Am scăpat!

- Perfect adevărat, dar de unde v-ați dat seama?

- M-am uitat la mutra posomorâtă a soacrei...

 

6. Care este programul de astăzi?, întreabă chirurgul înainte de a intra să se spele pe mâini.

- Azi avem două operații ușoare - un accidentat cu leziuni multiple și o fractură de femur - și o operație grea, a unui soț care a refuzat să spele rufele...

 

7. După o operație care a durat câteva ore, pacientul a fost readus în camera sa.

- Mă bucur nespus de mult că totul a trecut, a oftat elmulțumit.

- Nu te bucura, i-a răspuns colegul de cameră. S-ar putea să fie prea devreme! Când m-au operat pe mine, au uitat înăuntru un pachet de vată și m-au desfăcut din nou!

În clipa aceea, chirurgul și-a vârât capul pe ușă:

- N-a văzut cineva mănușile mele?

 

8. - Doctore, e adevărat că o operație ca asta pe care mi-o veți face are o șansă din zece să reușească?

- Da, dar poți sta liniștit. Chiar ieri am ratat-o pe a noua!

 

9. - Domnule profesor, exclamă uluită asistenta renumitului chirurg Field, totul e pregătit pentru operație, dar bolnavul a dispărut!

- Nu-i nimic, o consolează profesorul, începem fără el.

 

10. - Domnule doctor, cum a murit Ion?

- Nu știm încă. Tot ce știm este ca la autopsie s-a zbătut mult.

 

11. Înaintea anesteziei, pacientul îl întreabă pe doctorul chirurg:

- Domnule doctor, se șanse am?

- Fac operația asta a suta oară!

- Oh , atunci sunt liniștit!

- E și normal! Odată și odată trebuie să-mi reușească.

 

12. O femeie merge la un chirurg plastician.

- Domnule doctor, puteți să-mi faceți un nas mai mic și mai frumos?

Chirurgul îi răspunde:

- Doamnă, din ce aveți dumneavoastră, vă fac și trei!

 

Cumpără începând de luni primul volum al "Enclopediei umorului de buzunar", de Ion Pecie, distribuit în exclusivitate cu Jurnalul, la preţul special de 11,9 lei.

Subiecte în articol: Enciclopedia umorului de buzunar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri