Curiozitățile doamnei în etate se refereau la dinamica indicelui preţurilor de consum (IPC) și a deflatorului PIB - făcând precizarea că unul se calculează pe baza unui şir Laspeyres, iar celălalt a unuia Paasche -, semnalau anumite nelămuriri asupra productivității, atrăgând atenţia că e mai bine dacă se calculează fizic şi nu valoric, pentru că nu mai are inclusă o componentă de inflaţie şi îşi exprima nedumerirea privind utilizarea taxelor și a discursurilor în favoarea solidarității sociale, în loc să se acţionează determinant asupra deficitului structural, pentru micşorarea acestuia fiind necesare - în opinia dumneaei - reforme.
Ceea ce mi-a mai semnalat pensionara din Vaslui a fost şi o dilemă privitoare la PIB-ul nominal, legată de faptul că dacă se împarte deficitul bugetar la un PIB ce conține foarte multă inflație, deficitul pare mai mic, dar și oamenii par că ar duce-o mai bine dacă un Produs Intern Brut nominal, împănat cu multă inflație, se împarte la numărul de locuitori. Ceea ce ar arăta și mai multă prosperitate în perioadele când crește mortalitatea accentuat!
Iar lista nedumeririlor doamnei Gheorghe, mamă şi bunică, nu se încheia cu asta, pentru că ea era preocupată de ce dacă românii sunt în proporţie de peste 90% proprietarii caselor în care locuiesc acestea nu sunt incluse în coşul pe baza căruia se calculează IPC şi mai avea multe teme pe care le-am pus pe tapet de-a lungul anilor, fără a o mai menţiona.
La momentul la care am primit întrebările îmi aduc aminte că am adresat o parte din ele unui cunoscut analist economic ce răspundea live pe un portal de profil. Când a văzut că o pensionară se interesează de IPC și deflatorul PIB a fost contrariat şi a refuzat să discute, deşi i-am zis că e discriminatoriu.
Este păcat că a procedat astfel şi că întrebările pensionarei din Vaslui au rămas fără răspuns până în zilele noastre, mai ales că la finalul adresării către publicația specializată la care lucram răzbătea spiritul civic şi democratic: „Maică, cine îmi răspunde şi mie la întrebările astea, că vreau să ştiu cu cine votez?”.
Sigur că nu a fost singura legătură pe care am putut s-o fac, de-a lungul anilor, între economie și politică, ceea ce mi-a permis să-mi explic de ce se numește economie politică. Relativ recent, o mătușă trecută și ea destul de mult de prima tinerețe m-a sunat să-mi spună că și-a dat demisia din partid și a plecat în Italia să îngrijească un octogenar. Are asigurate masă, casă și primește 1.000 de euro pe lună. M-a întrebat dacă a făcut o afacere bună, în condițiile în care aici lua cam 3.000 de lei pe cartea de muncă. I-am zis așa într-o doară că era loc și de mai bine, ca să n-o descurajez. Ea a ținut să-mi explice însă că simte că și-a recăpătat libertatea pentru care a luptat în ’89 și că este mare lucru să poată câștiga atâția bani undeva fără să fie membru de partid sau rudă cu cineva. Și mi-a mai spus că pentru un salariu de 3.000 de lei pe cartea de muncă ca femeie de serviciu a trebuit să schimbe permanent partidul în ultimii ani.