Consistoriul Mitropoliei Ardealului a anunţat ieri că se va autosesiza dacă fostul preot Cristian Pomohaci mai are abateri şi ca laic. Pomohaci a fost caterisit pe 28 iulie de Consistoriul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în apel Consistoriul Mitropolitan reținând în seama lui „încă trei mari abateri canonice”.
„În cazul în care fostul preot va continua să stăruie în săvârşirea abaterilor pentru care a fost sancţionat sau a altor abateri şi mai grave, instanţa bisericească se poate autosesiza, urmând să-l judece ca pe un laic, cu pedepsele prevăzute de Sfintele Canoane”, se arată în comunicatul Mitropoliei Ardealului.
Abatere pentru care Pomohaci a fost condamnat la Alba Iulia este morală şi se referă la „tentativa de săvârşire a unor acte imorale”. Suplimentar, instanţa bisericească de la nivelul Mitropoliei Ardealului l-a sancționat pe Pomohaci pentru abateri pastoral-liturgice „până aproape de erezie, prin abateri liturgice cu caracter inovator, de influenţa neoprotestantă”. Fostul preot Pomohaci a mai fost acuzat de „neascultarea faţă de autoritatea bisericească, prin neîndeplinirea (...) dispoziţiilor superiorilor ierarhici, dusă până aproape de schismă”. De asemenea, Consistoriul Mitropolitan mai spune că Pomohaci a denigrat Biserica „prin declanşarea şi întreţinerea unui scandal mediatic fără precedent”.
Parchetul General a preluat, pe 19 iulie, de la Mureş, dosarul în care preotul Cristian Pomohaci este cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale.