Expoziţia de artă contemporană va reuni lucrări ale artiştilor Ciprian Bodea, Cosmin Frunteş, Dan Gherman, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu, membri ai Grupului Noima, ce vor fi expuse în Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 22 decembrie 2023, la ora 17:00, cu participarea artiştilor. Expoziţia marchează 20 de ani de activitate a Grupului Noima, înscriindu-se în seria de proiecte expoziţionale aniversare din anul în curs, unul dintre cele mai importante beneficiind de susţinerea Institutului Cultural Român: Expoziţia „Organism viu / Expoziţie vie” de la Casa Europa din San Miguel de Allende (Mexic), deschisă publicului în perioada 15 iunie – 15 iulie 2023. Lucrările ce vor fi expuse la Veneţia sunt picturi, ulei pe pânză, în bună parte creaţii dintre cele mai recente ale artiştilor. Expoziţia continuă parcursul expoziţional al grupului artistic, punând accentul pe rolul acestuia în cadrul artelor vizuale româneşti contemporane. Colectiv artistic activ pe plan naţional şi internaţional, ai cărui membri au performat prin mijloace de expresie diverse, Grupul Noima este reprezentativ pentru exuberanţa şi calitatea creativităţii artelor contemporane româneşti din ultimele decenii. Pe durata expoziţiei, în galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va fi proiectat şi documentarul „NOIMA – Work in progress”, care ilustrează activitatea grupului de-a lungul anilor şi calitatea operelor membrilor acestuia, prin interviuri cu regretatul critic de artă şi curator american Alan Jones, cu istoricul de artă şi curatorul Ileana Pintilie, cu pictorul Constantin Flondor, curatoarea austriacă Denise Parizek, etc. De la înfiinţare, Grupul Noima a organizat şi participat la peste 75 de evenimente artistice, în 13 ţări din Europa, iar de anul acesta şi în America de Nord.
Grupul Noima a fost fondat în 2003 în zona de vest a României (expunând în Galeria 28 din Timişoara şi la Cafeneaua Literară Joy’s din Arad). Fondatorii grupării s-au format la şcoala de pictură timişoreană, la finele anilor ‘90, în cadrul atelierelor coordonate de pictorul Constantin Flondor. Gruparea artistică a fructificat contextul favorabil al deschiderii internaţionale pentru afirmarea membrilor săi atât prin expoziţii colective organizate în ţară, cât şi în străinătate. Grupul Noima este deopotrivă un atelier colectiv de pictură, care performează şi în plein air, şi un univers artistic deschis exprimării prin mijloace video, fotografie, instalaţie sau performance. Expoziţiile Noima însumează lucrări de atelier şi realizate în plein air ale membrilor grupării, alături de care sunt uneori expuse creaţii ale unor artişti invitaţi. Prin sesiuni de pictură şi desen performativ adaptate contextului, artiştii şi-au dovedit versatilitatea, adaptându-se competitivităţii mediului artistic contemporan. Membrii Grupului Noima sunt într-un continuu contact cu realitatea, studiul în natură este parte integrantă a individualităţii artiştilor şi a identităţii grupării. Indiferent de proiectele grupării, pictura în plein air rămâne sursa de documentare dar şi subiect în sine. Multe dintre activităţile grupării din ultimii ani pornesc de la experienţa studiului de observaţie al realităţii înconjurătoare.
Expoziţia este menită să promoveze arta contemporană românească într-unul dintre oraşele culturale europene ce constituie, prin numărul deosebit de ridicat de vizitatori/turişti ce vizionează expoziţiile din muzeele şi galeriile de artă din urbe, o poartă deschisă către întreaga lume, o uriaşă simeză pe care operele artiştilor contemporani rezonează cu sensibilitatea estetică a publicului internaţional. Expoziţia vizează aducerea în circuitul public internaţional a unor creaţii reprezentative de artă contemporană ale artiştilor români, urmărind expunerea operelor care îi individualizează pe aceştia în panorama artelor plastice europene din ultimele decenii. Lucrările expuse constituie totodată creaţii ce dovedesc asimilarea tradiţiei unor maeştri care s-au impus în arta contemporană românească prin limbajul modern, sapienţa compoziţională şi exuberanţa cromatică, inspirând abordări estetice ce au condus la opere a căror expresivitate îndreptăţeşte promovarea într-un mediu cultural deopotrivă exigent, diversificat şi receptiv ca cel italian.