Vernisaj – 19 iunie, ora 18.00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Calea Griviței 64 București.
Cu această ocazie, cele două instituții readuc pe simeze și una dintre cele mai de succes colaborări ale lor, expoziția „PAUL CELAN – printre cuvinte/unter den Wörtern”, un demers ce pune în lumină contextul scrierilor celor doi autori și al legăturii lor de suflet. Acest dublu eveniment este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române București și de Forumul Cultural Austriac, cu sprijinul Ministerului federal austriac al Afacerilor Europene și Internaționale, în contextul aniversării a 25 de activitate culturală a misiunii diplomatice austriece în România.
Una dintre cele mai celebre relații artistice și de iubire din literatura europeană contemporană. Două figuri esențiale ale creației literare de limbă germană, Ingeborg Bachmann și Paul Celan, sunt reunite din nou, în mod simbolic, prin două expoziții documentare care le prezintă parcursurile literare și de viață, precum și întâlnirea lor afectivă aflată la originea unei corespondențe tulburătoare și a unor pagini literare de o forță și de o sensibilitate fără egal. Muzeul Național al Literaturii Române București și Forumul Cultural Austriac prezintă în premieră în România expoziția „Scrieri antirăzboinice – Ingeborg Bachmann 1926-1973”, care va fi vernisată în data de 19 iunie 2024, ora 18.00. Cu această ocazie, cele două instituții readuc pe simeze și una dintre cele mai de succes colaborări ale lor, expoziția „Paul Celan – printre cuvinte/unter den Wörtern”, un demers ce pune în lumină contextul scrierilor lor respective și al legăturii lor de suflet. Acest dublu eveniment este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române București și de Forumul Cultural Austriac, cu sprijinul Ministerului federal austriac al Afacerilor Europene și Internaționale, în contextul aniversării a 25 de activitate culturală a misiunii diplomatice austriece în România.
„Vreau ca războiul să ia sfârșit” – această afirmație din romanul „Malina” al lui Ingeborg Bachmann ar putea reprezenta mottoul întregii sale opere. Poemele, piesele de teatru radiofonic, povestirile, romanele și studiile sale literar-teoretice reprezintă un vast corpus de scrieri împotriva războiului, sub cele mai variate genuri și forme stilistice.
Având profunde referințe și semnificații actuale, expoziția se articulează în jurul volumului „Scrieri antirăzboinice”, o culegere de texte importante ale lui Ingeborg Bachmann. Expoziția conduce vizitatorul printre principalele repere ale operei scriitoarei, punând accentul pe semnificația politică a operelor sale dar și pe angajamentul politic direct al scriitoarei. Explicațiile sunt completate de câteva imagini de arhivă ale teatrelor de război din Europa, împotriva cărora militează creațiile lui Ingeborg Bachmann.
Expoziția prezintă și texte în premieră, precum fragmentele din jurnalul de război al scriitoarei (1945), precum și fotografii inedite sau înregistrări sonore originale ale lui Ingeborg Bachmann din arhiva sa privată, care pot fi accesate prin scanarea unor coduri QR. La fel poate fi vizionat și ultimul film-portret al lui Ingeborg Bachmann („Ingeborg Bachmann la Roma” de Gerda Haller, realizat în iunie 1973), un fel de testament al poetei, în care aceasta se ridică împotriva istoriei omenirii marcată continuu de război și violență și căreia îi opune o utopie, „Și va veni o zi…”.
Expoziția este curatoriată de Helga Pöcheim, având la bază un concept științific Hans Höller, grafica fiind semnată de Erika Thümmel. Traducerea și adaptarea versiunii românești aparțin Monicăi-Maria Aldea. Expoziția este prezentată cu sprijinul editurii Humanitas Fiction și al traducătoarelor Ana Mureșan și Ramona Trufin.
Scriitoare și poetă austriacă, Ingeborg Bachmann este considerată una dintre cele mai importante autoare ale secolului XX. În opera sa, ea se concentrează cu predilecție pe rolul femeilor într-o societate patriarhală, pe consecințele războiului și ale păcii, precum și pe suferința umană individuală. Născută în 1926 la Klagenfurt (Austria), într-o familie de profesori. Opoziția sa acerbă față de convingerile politice de extremă-dreapta ale tatălui său este o constantă a operei sale. După studii de filozofie, psihologie, germanistică și drept la Innsbruck, Graz și Viena obține titlul de doctor cu o teză despre receptarea critică a lui Heidegger. În 1948, îl întâlnește pe poetul Paul Celan, originar din România, cu care trăiește o relație de iubire și prietenie care va avea o influență hotărâtoare asupra vieții și a operei lui Ingeborg Bachmann. Trăiește între Austria, Germania și Italia, și trece progresiv de la poezie la proză. O altă întâlnire care își va pune o amprentă puternică pe parcursul său literar este cea cu renumitul romancier și dramaturg Max Frisch (1911-1991). Ingeborg Bachmann a primit Premiul pentru Literatură al orașului Bremen (1957), Premiul Georg Büchner pentru Literatură (1964) și Marele Premiu de Stat al Austriei (1968). Moare în 1973, într-un accident tragic, un incendiu izbucnit în locuința sa de la Roma. Din 1977, „Premiul literar Ingeborg Bachmann” este acordat în memoria sa, în orașul său natal Klagenfurt.
Tradusă în 10 limbi, expoziția „PAUL CELAN – printre cuvinte/ unter den Wörtern” este una dintre cele mai de succes expoziții literare itinerante din Europa. Inițiată de Forumul Cultural Austriac, ea este realizată în colaborare cu Muzeul Literaturii Române și cu Universitatea din București. Expoziția reunește documente din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române (fondul Alfred Margul-Sperber) și din arhiva personală Petre Solomon, prin amabilitatea fiului său, regizorul Alexandru Solomon, încercând să surprindă scurta existență a poetului, traducătorului și eseistului Paul Celan, parcurgând cele mai importante momente din viața sa, proiectate în contextul istoric.
Unul dintre spiritele care au marcat gândirea poetică europeană a secolului XX, Paul Celan (Paul Antschel) s-a născut la Cernăuți, în 1920, într-o familie de evrei vorbitori de limbă germană. Studiile universitare le începe la Tours, unde pleacă în 1938; revine în România înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. După 22 iunie 1941 este mobilizat în detașamentele de muncă obligatorie pentru bărbații evrei la Rădăzani, Fălticeni şi Tăbăreşti; părinţii mor succesiv în lagăre din Transnistria, unde fuseseră deportați în iunie 1942. În aprilie 1945 Celan se refugiază la București, unde va locui până în decembrie 1947, când părăsește definitiv România. După șase luni petrecute la Viena (unde o întâlneste pe Ingeborg Bachmann), se stabilește la Paris. Studiază la Sorbona, iar din 1959 ocupă postul de lector de limba germană la École Normale Supérieure. Poet de limbă germană, Celan publică o serie de volume de versuri care l-au consacrat drept unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX. De asemenea, va traduce în germană din, printre alții, Paul Valéry, Henri Michaux, René Char, Osip Mandelştam, precum şi prima carte franceză a lui Emil Cioran. Paul Celan primește în 1958 Premiul Literar al Orașului Bremen, iar în 1960 i se decernează Premiul Georg Büchner. Bolnav, se sinucide în 1970.