Jurnalul.ro Sport eXtrasport F1: Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu al Australiei

F1: Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu al Australiei

Pilotul german Sebastian Vettel (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Australiei, etapa inaugurală a Campionatului Mondial de Formula 1, ediţia 2017, duminică, pe circuitul Albert Park din Melbourne, în faţa britanicului Lewis Hamilton (Mercedes), plecat din pole position. 

Cvadruplul campion mondial nu mai câştigase un Grand Prix de la Singapore, din 2015, aceasta fiind cea mai lungă ''secetă'' din cariera sa, de la prima victorie, reuşită în 2008, potrivit AFP. 

După ce şi-a păstrat avantajul faptului că a pornit din pole position, triplul campion mondial Lewis Hamilton a fost dezavantajat de strategia de cursă. Britanicul a intrat la boxe înaintea germanului, aflat imediat în spatele său, în turul 17 al cursei, şi a ieşit în plin pluton, în spatele olandezului Max Verstappen (Red Bull), lăsându-l pe Vettel să se desprindă în frunte, relatează Agerpres.

Vettel a fost cronometrat pe 302 km cu timpul de 1 h 24 min 11 sec 670/1000 (medie orară de 215,409 km), fiind urmat de Lewis Hamilton, la 9 sec 975/1000, şi de finlandezii Valtteri Bottas (Mercedes), la 11 sec 250/1000, Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari), la 22 sec 393/1000, olandezul Max Verstappen (Red Bull-TAG Heuer), la 28 sec 827/1000, etc. 

Nu mai puţin de şapte piloţi au abandonat, Alonso, Magnussen, Stroll, Ricciardo, Ericsson, Palmer şi Grosjean. 

Clasament final: 
1. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) 1 h 24:11.670 
2. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) la 9.975 
3. Valtteri Bottas (Finlanda/Mercedes) la 11.250 
4. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) la 22.393 
5. Max Verstappen (Olanda/Red Bull-TAG Heuer) la 28.827 
6. Felipe Massa (Brazilia/Williams-Mercedes) la 1:23.386 
7. Sergio Pérez (Mexic/Force India-Mercedes) la un tur 
8. Carlos Sainz Jr (Spania/Toro Rosso-Renault) la un tur 
9. Daniil Kviat (Rusia/Toro Rosso-Renault) la un tur 
10. Esteban Ocon (Franţa/Force India-Mercedes) la un tur 
11. Nico Hulkenberg (Germania/Renault) la un tur 
12. Antonio Giovinazzi (Italia/Sauber-Ferrari) la două tururi 
13. Stoffel Vandoorne (Belgia/McLaren-Honda) la două tururi 
Fernando Alonso (Spania/McLaren-Honda) la şase tururi 

Cel mai bun tur de cursă Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) 1:26.538, în turul 56 (medie 220,606 km/h) 

Abandonuri 
Romain Grosjean (Franţa/Haas): problemă mecanică în turul al 14-lea 
Jolyon Palmer (Marea Britanie/Renault): problemă mecanică în turul al 17-lea 
Marcus Ericsson (Suedia/Sauber): problemă mecanică în turul al 22-lea 
Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull): frânele în turul al 27-lea 
Lance Stroll (Canada/Williams): problemă mecanică în turul al 42-lea 
Kevin Magnussen (Danemarca/Haas): problemă mecanică în turul al 48-lea 
Fernando Alonso (Spania/McLaren-Honda): problemă mecanică în turul al 52-lea 

Clasament general al piloţilor 
1. Sebastian Vettel (Germania) 25 puncte 
2. Lewis Hamilton (Marea Britanie) 18 
3. Valtteri Bottas (Finlanda) 15 
4. Kimi Raikkonen (Finlanda) 12 
5. Max Verstappen (Olanda) 10 
6. Felipe Massa (Brazilia) 8 
7. Sergio Pérez (Mexic) 6 
8. Carlos Sainz Jr (Spania) 4 
9. Daniil Kviat (Rusia) 2 
10. Esteban Ocon (Franţa) 1 

Clasamentul constructorilor: 
1. Ferrari 37 puncte 
2. Mercedes-AMG 33 
3. Red Bull 10 
4. Williams 8 
5. Force India 7 
6. Toro Rosso 6 

Subiecte în articol: formula 1
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri