Filmarea, prezentată de „Libertatea”, este din 2020, însă acum un medic acuză faptul că nu s-a făcut nimic de trei ani de zile, iar lipsurile din spital sunt foarte mari, din cauza „indiferenței conducerii”.
FACIAS îi cere acum ministrului Rafila să trimită corpul de control, pentru a vedea dacă neregulile sesizate de medicul anonim.
„Fără îndoială că până acum a intrat în atenția domniei voastre cazul pacientului internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, neglijat de personalul medical până când plăgile sale au dezvoltat viermi.
Imaginile apărute în spațiul public, difuzate de „Libertatea”, dincolo de factorul de șoc și de revolta pe care o stârnesc, arată o realitate cum nu se poate mai urâtă: bolnavii nu au parte de tratament și empatie tocmai în locul unde acestea ar trebui să fie omniprezente.
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a luat act cu mâhnire și dezamăgire nu doar de cazul deosebit de grav pe care presa l-a prezentat, ci și de reacția complet deplasată a conducerii spitalului.
Există o vorbă din popor, aplicabilă frecvent și astăzi: „mortul este de vină”. Aceasta este atitudinea pe care a afișat-o cu nonșalanță conducerea Spitalului „Obregia”, însă, din fericire, de această dată vina nu poate fi aruncată atât de ușor. Mai mult, această lipsă de asumare și încercarea de a evita orice fel de responsabilitate, ne determină să ne adresăm domniei voastre, în speranța că vinovații vor fi identificați și pedepsiți. Concret, FACIAS consideră că mandatul actualei conduceri a spitalului trebuie să înceteze și, în lipsa unei coloane vertebrale și a unei demisii din partea managerului, cerem domniei voastre demiterea acestuia.
FACIAS vă solicită și trimiterea Corpului de control din subordine la Spitalul „Obregia”, pentru a face verificări amănunțite și a vedea dacă toate neregulile sesizate se confirmă.
Existența unui astfel de caz, a cărui evoluție FACIAS o va urmări îndeaproape, este nepermisă în orice unitate spitalicească, cu atât mai mult în cel mai mare spital clinici de psihiatrie din țară”, spune FACIAS în scrisoarea deschisă.
Viermi pe corpul unui bolnav, filmați de un medic la Spitalul Obregia din Capitală