Jurnalul.ro Ştiri Politică FACIAS cere Ministerului Culturii să elaboreze de urgență programul național pentru protejarea patrimoniului cultural

FACIAS cere Ministerului Culturii să elaboreze de urgență programul național pentru protejarea patrimoniului cultural

de Redacția Jurnalul    |   

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită elaborarea de urgență a programului național de protejare a patrimoniului cultural imaterial.

Acesta ar fi trebuit elaborat încă din 2008, dar nu există nici astăzi.

 

„Lipsa acestuia a fost una dintre cauzele care a făcut posibil ca branduri celebre să copieze elemente din cultura românească fără niciun fel de acord, ultimul caz fiind IA românească copiată de celebrul brand Louis Vuitton. FACIAS va acționa în instanță Ministerul Culturii în cazul în care acesta refuză să elaboreze de urgență acest program esențial pentru protejarea patrimoniului cultural român”, spune FACIAS.

 

Legea privind acest program există, dar nu a fost niciodată pusă în aplicare.

 

„Conform Legii nr. 26 din 29 februarie 2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, Ministerul Culturii trebuia să elaboreze încă din anul 2008 Programul național de protejare a patrimoniului cultural imaterial. Acest program ar fi avut rolul de a identifica și înregistra elementele culturale tradiționale ale României, iar o astfel de întâmplare ca cea de astăzi ar fi fost ușor de evitat. Deși legea stabilește cadrul general necesar pentru identificarea, documentarea, cercetarea, protejarea, conservarea, promovarea, punerea în valoare, transmiterea și revitalizarea elementelor patrimoniului cultural imaterial, caracteristică definitorie a comunităților umane, pentru a putea fi implementată această lege avea nevoie de norme de aplicare, respectiv de un Program pentru protejarea patrimoniului cultural imaterial.

Elaborarea programului național de protejare a patrimoniului cultural imaterial ar fi un pas foarte important în protejarea valorilor colectivităților românești. Acest program ar fi contribuit la recunoașterea și protejarea moștenirii culturale a României, prevenind astfel situațiile în care elementele tradiționale sunt folosite fără a se menționa sursa lor autentică. FACIAS subliniază că, în lipsa unui răspuns prompt și pozitiv din partea Ministerului Culturii, va cere instanței să oblige Ministerul să elaboreze acest program vital pentru patrimoniul cultural românesc”, mai spune FACIAS.

 

Recent, FACIAS a câștigat un proces important împotriva Guvernului României, obligându-l la elaborarea normelor pentru Legea Tinerilor, o lege care ar fi trebuit să acorde, încă din anul 2006, o serie de drepturi tinerilor din România.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri