Jurnalul.ro Ştiri Politică Familia Iohannis s-a relaxat în zona Retezat

Familia Iohannis s-a relaxat în zona Retezat

de Marius Gîrlașiu    |   

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, s-au relaxat în weekend în zona Munţilor Retezat, familia prezidenţială pozându-se cu turiştii aflaţi în zona Lacului Bucura. Şeful statului este un împătimit al drumeţiilor montane, fiind fotografiat şi-n alte ocazii alături de turişti.

 

Criza de pe scena politică s-a încheiat joi seara cu un discurs acid al preşedintelui la ceremonia de depunere a jurământului de către membrii noului Guvern. „Aţi băgat ţara în criză pentru că nu aţi ştiut să guvernaţi. Vă rog să terminaţi cu această ţopăială fiscal-bugetară. Nu-mi doresc niciodată să mai avem sincope de tipul Ordonanţei 13”, a tunat Iohannis, de faţă cu toţi membrii Executivului şi cu cei doi lideri ai coaliţiei de guvernare, la Cotroceni. Şeful statului s-a relaxat însă la sfârşitul săptămânii, fiind surprins, alături de soţia sa, Carmen, în zona Munţilor Retezat. Familia prezidenţială s-a fotografiat cu turiştii, iar pozele au apărut ulterior pe reţelele de socializare. Klaus şi Carmen Iohannis au urcat în Munţii Retezat, pe traseul montan care duce la Lacul Bucura, una dintre principalele atracţii turistice din judeţul Hunedoara, iar pe malul lacului glaciar s-au oprit pentru a face poze cu turiştii. „Normalitate, bun-simţ, simplitate! Ieri, în Munţii Retezat, la Bucura, lângă refugiul salvamonţilor! Vă las pe voi să descoperiţi! Surprize, surprize! Fără coloane oficiale şi elicopter! RESPECT!”, este comentariul postat de o româncă pe nume Manuela Matits, la o postare cu mai multe fotografii cu preşedintele Iohannis. Lacul Bucura se află la 2.040 metri altitudine, în căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga, cel mai înalt vârf din Munţii Retezat. Bucura este cel mai mare lac glaciar din România, cu o suprafaţă de 8,9 hectare, fiind alimentat de cinci izvoare principale.

Subiecte în articol: klaus iohannis lacul bucura
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri