Jurnalul.ro Ştiri Observator Fechet: Colectarea separată a deşeurilor se face doar în procent de 13%

Fechet: Colectarea separată a deşeurilor se face doar în procent de 13%

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, luni, că în România colectarea separată a deşeurilor se face în procent de 13%.

Ministrul Mediului se află luni la Iaşi, pentru a lua parte la Forumul Regional cu tema "Dezvoltarea Sistemelor de Management Integrat al Deşeurilor în Regiunea Nord-Est - Provocări şi Oportunităţi de Finanţare 2024". Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Iaşi, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Iaşi.

"România, din păcate, astăzi are o performanţă modestă, ca să folosesc un termen mai elegant, dar, de fapt, discutăm despre 13% colectare separată a deşeurilor. Cu alte cuvinte, 87% din cele 6 milioane de tone de gunoi pe care le producem anual, ajung, în cel mai bun caz, la gropile de gunoi", a declarat presei ministrul Mediului, întrebat despre procedurile de infringement deschise de Comisia Europeană împotriva României privind gestionarea deşeurilor, apelor şi reducerea emisiilor.

În acest sens, ministrul Fechet a explicat că România mai face obiectul unei cauze de infringement legată de anumite depozite neecologizate, respectiv depozite de deşeuri municipale. El a arătat că mai sunt încă nouă astfel de depozite ce ar trebui închise.

Ministrul a explicat că în prezent, România are şi o procedură de infringement legată de lipsa tratării deşeurilor înainte de depozitare, pentru că în mare parte a ţării, deşeurile sunt colectate mai mult sau mai puţin separat şi duse direct pe groapă.
 

Subiecte în articol: fechet colectare deşeuri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri