L-am întrebat cum una ca asta, fiindcă la noi, în România, personalul de la benzinăriile cu capital austriac - deci tot nemţesc, ce mai încolo-încoace - e instruit să ajute în special doamnele să-şi încarce rezervorul. Germanul mi-a explicat că dacă femeile au aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii atunci e politically correct să nu beneficieze de facilităţi din partea acestora din urmă.
E raţional ceea ce mi-a zis prietenul german, dar nu înseamnă că nu l-am considerat, cu sufletul meu de român, deci emoţional vorbind, un pic misogin. Ceea ce mă va face să cedez în continuare locurile comode din tramvai domnişoarelor şi doamnelor.
Şi probabil cam pe aceeaşi lungime de undă se afla şi Angela Merkel când guvernul său a implementat un act normativ ce obliga marile companii listate pe bursă să aibă cel puțin o femeie în conducere. Merkel și-a exprimat, la momentul când era cancelar, frustrările în ceea ce privește firmele care nu numesc femei pe poziții de conducere. Intenția de a institui respectiva obligație fusese anunțată inițial în noiembrie 2020 de către ministrul german pentru familii Franziska Giffey, care a considerat legea, după adoptare, un „reper pentru femeile din poziții de conducere”.
Pentru irlandezul sau olandezul nedeprins cu socialismul şi pentru care ziua de 8 martie nu stârneşte la fel de multă emoţie ca în alte părţi astfel de iniţiative pot părea bizare, dar nu şi pentru noi, românii, care am fost obişnuiţi, în anii ’80, ca în conducerea întreprinderilor să fie cooptate şi femei. Dacă Nicolae Ceauşescu ar mai fi trăit, această măsură, asociată cu întrecerea socialistă pentru obţinerea de fonduri europene, s-ar fi impus mult mai devreme, ceea ce ar fi constituit un progres însemnat pentru UE. Inclusiv înfiinţarea organizaţiei politice Frontul Femeilor Democratice, tot după ideea liderului comunist român.
Nu știu dacă demersul de a realiza topuri cu femei de afaceri și nu cu oamenii de business în general își are originea în literatura populară, de unde a cules Ioan Slavici povestea Spaima zmeilor: „A fost odată ce-au fost; a fost un om şi-o femeie, bărbat şi muiere...”. Dar în ciuda „tradiţiei” mărturisesc că tot nu înţeleg de ce se judecă pe criterii de sex şi nu de eficienţă. Pot exista „board”-uri compuse numai din femei, dacă acest lucru face compania să meargă mai bine. Femeile sunt oameni, la fel ca bărbații, cei mai buni manageri sau specialiști trebuie să conducă, indiferent de sex. Din punct de vedere economic, problema e pusă eronat când e adus sexul în prim-plan. Şi la fel se întâmplă la preşedinţie sau primărie. Preşedintele sau primarul e necesar să aibă nişte calităţi şi merită să fie aleasă persoana potrivită, indiferent dacă e femeie sau bărbat. Ba chiar discursul să alegem şi o femeie este jignitor pentru capacitatea persoanelor, care pot ocupa posturi pe seama meritocraţiei. Mai ales că niciunui investitor nu-i dă mâna să piardă bani fiindcă n-a numit, ca manager, omul potrivit la locul potrivit. Iar când observăm că are loc o soluţionare a chestiunii segregării pe criteriu de gen la acest mod, se poate trage concluzia că se recurge la o rezolvare în absenţa educaţiei, care ar face ca această problemă să nu existe.