Cei de la DNA au cerut încuviințare pentru începerea urmării penale atât în cazul fostului premier, Florin Cîțu, dar și în cazul celor doi foști miniștri de la Sănătate, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.
Direcția Națională Anticorupție a făcut asta pentru a-i putea pune sub acuzare, prin urmare, în zilele următoare, cei trei vor fi chemați la DNA și vor fi făcuți suspecți de către procurorii din cadrul DNA.
În acele documente mai apar și alte nume. Un raport al Curții de Conturi a României a scos la iveală niște probleme în contabilitatea celor de la Ministerul Sănătății. Așadar nu este vorba în acest dosar doar despre necesitatea cumpărării unui număr mult mai mare de vaccinuri decât avea populația României nevoie.
Este vorba despre mai multe prejudicii aduse de către cei din Ministerul Sănătății, precum sumele de bani de zeci de mii de lei care nu corespund în contabilitate. Așadar, cei doi miniștri ai Sănătății din acea vreme au mult mai multe probleme decât s-a vehiculat zilele acestea.